Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat anul acesta fără progrese semnificative, așa că s-a decis suspendarea lor, a declarat marți pentru The Times ministrul adjunct de externe ucrainean, Serhii Kyslytsya.

Potrivit acestuia, Kievul lucrează activ din vara anului 2025 pentru a convinge partenerii internaționali ai Ucrainei să intensifice presiunea asupra președintelui rus Vladimir Putin pentru a accepta o întâlnire personală cu președintele Volodimir Zelenski. „Sub o dictatură, este imposibil să se poarte discuții fructuoase cu oamenii care îl reprezintă pe dictator. Acestea au un mandat foarte strict și trebuie să apere poziția pe care au fost instruite să o apere”, a spus Kyslytsya, referindu-se la procesul de negocieri dintre delegațiile ucraineană și rusă de la Istanbul.

Discuțiile din Turcia s-au desfășurat în trei etape – în mai, iunie și iulie. Una dintre pozițiile cheie ale părții ucrainene a fost un armistițiu necondiționat și încetarea atacurilor asupra infrastructurii civile. Delegația, condusă de consilierul prezidențial rus Vladimir Medinski, a respins de facto un armistițiu. Moscova a cerut, de asemenea, recunoașterea teritoriilor ucrainene anexate ca teritoriu rusesc și o limitare a numărului de forțe armate ucrainene.
În urma interviului lui Kyslitsia, Ministerul rus de Externe a declarat că Kremlinul este pregătit să reia negocierile cu Ucraina în Turcia, subliniind că procesul de pace a fost suspendat de Kiev.
„Reprezentanții turci au cerut în repetate rânduri reluarea acestora (negocierilor). Echipa rusă este pregătită pentru acest lucru; mingea este în terenul Ucrainei”, a declarat miercuri pentru TASS Alexei Polishchuk, director în cadrul Ministerului rus de Externe.
El a menționat că în timpul întâlnirilor cu partea ucraineană de la Istanbul, „s-au ajuns la acorduri importante în domeniul umanitar privind schimburile de prizonieri la scară largă, repatrierea corpurilor decedților și întoarcerea civililor”.
Detalii, AICI
Share.
Exit mobile version