Ucraina primește sisteme antiaeriene Patriot. Anunțul făcut de Germania
Germania a anunțat marți că a livrat sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru armata ucraineană. Aceste sisteme ar putea fi esențiale în contracararea bombardamentelor rusești, relatează presa internațională.
Această livrare a fost anunțată încă de acum o săptămână de către purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ihnat.
Potrivit Ukrainska Pravda, livrarea promisă de Germania a fost efectuată săptămâna trecută.
Germania a furnizat și 16 camioane Zetros și două vehicule de patrulare la frontieră.
În martie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirma că armata sa are nevoie de 20 de sisteme Patriot pentru a respinge în mod eficient bombardamentele rusești.
În afară de Germania, anunțuri cu privire la furnizarea de sisteme Patriot pentru armata ucraineană au făcut Statele Unite și Olanda, dar încă nu se știe dacă cele două țări le-ar fi livrat între timp.
Anunțul Germaniei survine la câteva săptămâni după ce armata ucraineană a încheiat antrenamentele privind folosirea sistemelor Patriot.
Detalii, AICI