Editorial de Leonid Litra

Rusia a părut să se pregătească de un conflict cu Ucraina, mobilizând forțe semnificative la granița comună, în Crimeea și în Marea Neagră. Criza a fost depășită pe moment, fără ca vreuna din problemele critice din regiune să fi fost rezolvată.

Rusia la Marea Neagră: contextul și cauzele recentei mobilizări

După șapte ani de agresiune a Rusiei în Ucraina, Occidentul încă nu are o strategie bine pusă la punct și concertată pentru a reacționa rapid și clar la amenințările Kremlinului. Chiar dacă marii jucători capabili să descurajeze Rusia au avut reacții la concentrarea de forțe la frontiera ucraineană, acestea au fost rareori pe înțelesul Moscovei. Mai curând am auzit declarații prea timide și prea sofisticate, care nu sunt interpretate ca un avertisment de către Kremlin. Rusia înțelege mesajele care au un limbaj clar, pe ton sigur, nu pe cele care exprimă doar „îngrijorări”. În Rusia, ca de altfel în tot spațiul ex-sovietic, mesajele soft sunt interpretate ca fiind reacțiile unor actori slabi și neputincioși. O declarație comună privind inadmisibilitatea escaladării militare adoptată de SUA, UE și Marea Britaniei ar fi fost un semnal foarte puternic dat Rusiei.

Cea de-a două concluzie este că influența Rusiei la Marea Neagră a crescut și va continuă să crească în următorii ani – practic devenind un punct central în proiecția puterii ruse în regiune. Militarizarea Crimeii după anexarea ei, preluarea controlului asupra Marii Azov și blocarea porturilor ucrainene în pofida reglementărilor internaționale, fortificarea flotei prin transferarea a 15 nave de lupta din Marea Caspică în Marea Neagră, crearea bazei ruse în regiunea georgiana anexată Abhazia  – toate sunt schimbări care afectează grav situația din Marea Neagră și care nu vizează doar Ucraina, dar și întreagă regiune.

Mai mult, Rusia trece la un nou nivel de operațiuni de șantaj. Dacă până acum apela în special la operațiuni subversive cum ar fi atacurile cibernetice (Berlin, Paris), otrăvirile cu substanțe ca Noviciokul (Marea Britaniei, Bulgaria), sabotaje ale unor depozite de muniție (Cehia, Ucraina), campanii de dezinformare (practic în toate țările din Occident), acum Rusia își folosește greutatea militară pentru a se impune. Un fel de abordare machiavelică în care scopul scuză mijloacele. Amenințarea cu arme, din păcate, rămâne un mijloc prin care Rusia obligă Occidentul să cedeze.

Concentrarea de trupe a avut loc pe fundalul mai multor schimbări în Rusia, în Ucraina și pe plan internațional. Legat de Rusia, popularitatea lui Vladimir Putin este cotată cu 65% (Levada Center) care, deși semnificativă, este sub cea cu care e obișnuit regimul (mai mică a fost doar în 2020 – 59%). Popularitatea lui Putin a scăzut în special în rândul tinerilor după arestarea liderului opoziției Alexey Navalny și este în continuare în descreștere.

De cealaltă parte, și popularitatea președintelui Zelenski este în descreștere față de primul an de mandat. Zelenski i-a făcut câteva concesii Rusiei pentru a accelera rezolvarea conflictului, fapt care a dus la erodarea încrederii pe plan intern. Pentru a-și repara imaginea, liderul ucrainean a întreprins o serie de acțiuni care vizează oamenii lui Putin în Ucraina. Unul dintre cele mai sonore exemple este impunerea sancțiunilor împotriva lui Viktor Medvechiuk (omul lui Putin în Rusia și un influent politician ucrainean) și a celor asociați cu el, inclusiv media ucraineană de propagandă rusă – lucru care a iritat Kremlinul. (…)

Riscuri și posibile soluții

Criză a trecut, dar posibilitatea unui război nu a dispărut. Kievul și Occidentul trebuie să fie gata pentru cel mai urât scenariu, chiar dacă se estimează că, deocamdată, probabilitatea unui război de scară largă este redusă. Recenta demonstrație de forță a fost mai degrabă o încercare de a mișcă lucrurile din loc și de a determina Ucraina să fie mai flexibilă. În cei șapte ani de război, Rusia a pierdut foarte mult, inclusiv prin izolarea în Occident și oportunități ratate de investiții. Însă cel mai grav este că Rusia a pierdut Ucraina, și nici propagandă masivă, deschisă și acoperită, nu poate câștigă inimile și mințile ucrainenilor. Din acest motiv Rusia vrea o rezolvare, în favoarea să, pentru a putea reveni în arena internațională.

Un alt motiv pentru care Rusia a declanșat recenta criză ar putea fi legat de relansarea discuțiilor cu privire la capturarea și anexarea Crimeii, în condițiile în care prinde contur crearea unei platforme internaționale în cadrul căreia să se discute o strategie pentru ca peninsula să revină sub controlul Ucrainei. Această platforma urmează să fie lansată pe 23-24 august 2021, atunci când se împlinesc 30 de ani de independența a Ucrainei. Privind dinspre Moscova, pare o obrăznicie fără margini să lași la o parte soluționarea conflictului din estul Ucrainei și să treci la Crimeea – subiect tabu la Kremlin. Asta înseamnă și o încercare de a „convinge” liderii altor state care și-au confirmat participarea la lansarea Platformei Crimeea să-și revadă poziția și să nu participe.

Acum, sarcina Kievului pentru viitorul apropiat este să se concentreze pe prevenirea unei posibile invazii prin ridicarea mizei pentru Putin. Ocuparea Crimeii și a unei părți din estul țării a învățat Ucraina că ar trebui să fie întotdeauna cu un pas înainte față de Rusia – ceea ce este greu de făcut dar totuși posibil.

Poziția SUA este cea mai importantă pentru a preveni o eventuală escaladare. Washingtonul are suficiente instrumente la îndemână ca să sporească costul într-atât de mult încât o nouă agresiunea să aducă mai multe pierderi decât câștiguri. Nu mai puțin importantă este poziția Germaniei și a Franței, deși Berlinul pare mai puțin influent în acest moment având în vedere iminenta retragere a Angelei Merkel.

La nivel militar și de securitate este necesară o prezența mai mare în regiunea Marii Negre. Patrule ale unor nave NATO (americane, britanice, franceze) în apropierea orașului Odessa și a coastei ucrainene ar fi o măsură eficientă de descurajare. Iar orice asistență militară oferită Ucrainei, pe lângă dimensiunea maritimă, trebuie să aibă și un accent pe apărarea aeriană, dată fiind superioritatea semnificativă a forțelor aeriene rusești.

De asemenea, ar fi extrem de eficient dacă Ucraina ar deveni aliatul SUA. Acest pas poate fi făcut fie prin sprijinirea și facilitarea aderării Ucrainei la NATO, fie prin semnarea unui acord bilateral de securitate consolidată cu Ucraina. Ani la rând, Rusia a folosit tactică de creare a conflictelor teritoriale că să nu permită extinderea NATO / UE către est. Dacă ar exista o demonstrație clară că această tactică nu funcționează, Putin va pierde un stimulent important pentru a continuă războiul cu Ucraina, iar conflictele din Moldova și Georgia ar avea șanse mai mari de reglementare. În cele din urmă, legat de transformările interne, Ucraina are nevoie de sprijinul SUA și UE pentru a implementa o serie de reforme care i-ar permite să devină un centru democratic regional, deci o alternativă clară la autocrația lui Putin. Nicio țară din lume nu ar putea avea o forță transformatoare atât de mare asupra Rusiei, precum Ucraina. Un succes pentru Ucraina înseamnă o șansă pentru o Rusie democratică.

Vezi articolul integral aici: https://www.veridica.ro