Rușii încep să conștientizeze amploarea dificultăților economice cu care se confruntă țara. Așteptările lor economice s-au prăbușit brusc, potrivit unui sondaj realizat de Fundația pentru Opinie Publică (FOM). Organizația efectuează lunar, pentru Banca Centrală a Rusiei, anchete legate de așteptările privind inflația, comportamentul de consum și tendințele de economisire ale populației, iar trimestrial evaluează patru indicatori economici pentru a calcula indici privind perspectivele economice.

În trimestrul IV, toți indicii au înregistrat scăderi, iar trei dintre ei – semnificative, ceea ce reflectă o percepție tot mai pesimistă asupra evoluției economiei în următorul an, notează FOM. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la indicele privind nivelul de trai al populației: în octombrie acesta a fost de 85 de puncte – cu 8 puncte mai puțin decât în iulie și cel mai mic nivel din decembrie 2022.

Indicele privind perspectivele producției a scăzut cu 5 puncte în decursul unui trimestru, ajungând la 130. Deși rămâne în zona „pozitivă” (peste 100 de puncte) și este singurul indicator cu așteptări optimiste din partea cetățenilor, acesta este totuși la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului, în martie 2022.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version