Ungaria va publica o parte importantă din documentele fostelor servicii de securitate ale regimului comunist, la mai bine de trei decenii de la schimbarea regimului. O nouă platformă online va permite căutarea unor informații despre zeci de mii de persoane care apar în arhivele serviciilor secrete, inclusiv ofițeri, informatori, colaboratori sau persoane vizate pentru recrutare.
Parlamentul de la Budapesta a adoptat în septembrie o lege prin care accesul la documentele fostelor structuri de securitate este extins considerabil. Potrivit autorităților, primele materiale vor fi publicate pe 22 octombrie 2026, înaintea împlinirii a 70 de ani de la Revoluția ungară din 1956, notează The Independent.
Noua platformă digitală va permite accesul publicului la documente care până acum puteau fi consultate în principal de cercetători și de persoanele direct vizate sau de rudele acestora.
Potrivit Associated Press, baza de date ar putea include între 50.000 și 60.000 de nume asociate activității fostelor servicii de securitate. Utilizatorii vor putea căuta informații folosind mai multe criterii, inclusiv numele persoanei, data și locul nașterii, numele mamei, numele conspirativ sau datele documentelor.
Nu toate informațiile din dosare vor fi însă publicate fără modificări. Datele considerate extrem de sensibile, precum cele referitoare la starea de sănătate, dependențe sau orientarea sexuală, vor fi protejate sau anonimizate în condițiile prevăzute de lege.
Autoritățile se așteaptă la un număr foarte mare de accesări și au luat în calcul inclusiv utilizarea unor servere externe pentru a evita blocarea infrastructurii arhivelor.
Prima etapă va include așa-numitele „cartonașe șase” și informațiile stocate pe suporturile cunoscute drept „benzi magnetice”. Acestea conțin date provenite din registrele operative și din evidențele referitoare la persoanele aflate în rețeaua serviciilor de securitate.
O a doua etapă este programată pentru 25 februarie 2027, când vor fi publicate documentele rămase din așa-numitele dosare B. Acestea pot conține informații mult mai detaliate despre persoanele recrutate sau asupra cărora serviciile au încercat să obțină informații, inclusiv documente privind recrutarea și evaluările făcute de ofițeri.
Detalii, AICI
