Țările Uniunii Europene vor încerca, în această săptămână la Bruxelles, să-și sporească rapid ajutorul militar pentru Ucraina. Mai mulţi diplomaţi europeni au declarat luni că vor să livreze o cantitate „minimă” de un milion și jumătate de obuze de artilerie, conform Agerpres.
Mai mulți lideri europeni au venit luni la Paris pentru a încerca să găsească un răspuns comun în vederea asigurării securității continentului și a face față „accelerării” calendarului privind încheierea conflictului ucrainean, decisă de președintele american Donald Trump.
Europenii vor să se angajeze asupra unei cantități „minime” de 1.5 milioane de obuze de artilerie, rachete de înaltă precizie, drone și sisteme de apărare antiaeriană în 2025, potrivit unui document citat de Agerpres. De asemenea, aceştia vor să întărească misiunile de instruire a militarilor ucraineni, din care 75.000 au beneficiat deja de aceste programe de formare.
Fiecare dintre statele membre va avea desemnat în acest cadru un obiectiv financiar, neprecizat în document, care va fi discutat începând de marți la Bruxelles, au declarat diplomați. Discuțiile sunt dificile din cauza opoziției Ungariei, rămasă foarte apropiată de Moscova.
Europenii au furnizat deja ajutor în valoare de 134 de miliarde de dolari Ucrainei, dintre care ceva mai puțin de 50 de miliarde de euro cu titlu de sprijin militar.