Un jurnalist ucrainean l-a confruntat pe emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul unei conferințe de presă la Kiev, întrebându-l dacă Vladimir Putin îl „înșală” pe liderul american și dacă nu consideră dezgustător faptul că se întâlnește cu liderul de la Kremlin.
Dmytro Gordon i-a adresat întrebările lui Witkoff pe 6 septembrie, după discuțiile purtate de emisarul american și Jared Kushner cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, notează Kyiv Independent.
„V-ați întâlnit foarte des cu președintele Putin. Vi se pare că Putin v-a înșelat în tot acest timp?”, l-a întrebat Gordon.
Jurnalistul a continuat: „Și, în cele din urmă, nu vi se pare dezgustător să stați la aceeași masă cu un criminal de război internațional, călăul poporului ucrainean, care este personal responsabil pentru tragedia din Ucraina?”
Witkoff: „Relațiile sunt foarte importante”
Steve Witkoff și-a apărat întâlnirile repetate cu Vladimir Putin, susținând că menținerea contactului direct cu Moscova este necesară pentru găsirea unei soluții la războiul din Ucraina.
„Relațiile sunt foarte importante în rezolvarea unui conflict ca acesta”, a răspuns emisarul american, argumentând că lipsa comunicării cu oricare dintre părți ar face mai dificilă obținerea unui acord de pace.
Witkoff a precizat că a călătorit de aproximativ opt ori la Moscova, unde s-a întâlnit cu Putin și membri ai echipei sale.
„Am primit întotdeauna respect din partea președintelui Putin”, a spus el.
Potrivit emisarului, discuțiile cu liderul rus au avut și rolul de a ajuta administrația americană să înțeleagă mai bine poziția Moscovei înaintea negocierilor cu Volodimir Zelenski.
Detalii, AICI


