VIDEO Ucrainenii și rușii au ajuns să se bată în… pisici. Felinele de ambele părți ale frontului, folosite în propagandă pe rețelele sociale

0 54

Termenul Save the Cat (Salvează Pisica) este folosit în industria scenariilor de la Hollywood pentru a marca momentul din film în care un personaj (în general negativ) își schimbă pentru un timp comportamentul și devine mai uman.

Se pare că tactica scenariștilor de filme comerciale a fost adoptată de soldații ucraineni, dar și de ruși, pentru a atrage simpatie din partea cetățenilor pe rețelele de socializare.

Astfel, scrie Politico, social media din Ucraina este plină de pisici, arătând cum acestea ajută soldații ca animale de sprijin emoțional, atrag donații pentru armată și luptă împotriva invadatorilor adică a șoarecilor.

Rusia încearcă să răspundă umanizându-și soldații, acuzați de atrocități împotriva civililor – prin propriile postări cu pisici.

Pisicile ajung de obicei în pozițiile armatei ucrainene din sate sau orașe apropiate distruse de război. Abandonate de stăpâni, animalele de companie caută protecție oamenilor în fața bombardamentelor constante, atacurilor cu drone și câmpurilor minate.

Când această creatură speriată vine la tine, căutând protecție, cum ai putea spune nu? Suntem puternici, așa că protejăm ființe mai slabe, care au ajuns în aceleași împrejurări oribile ca și noi, doar pentru că rușii au apărut pe pământul nostru,” explică Oleksandr Yabchanka, medic militar în armata ucraineană.

https://twitter.com/Gianl1974/status/1705572655720529931

Generalul Sirski și motanul omonim

Pisicile și alte animale aduc confort soldaților ucraineni, potrivit Politico. „Unii le adoptă și le duc acasă, alții preferă să le țină în tranșee și chiar să le dea altor unități în timpul rotației,” spune Oleksandr Shtupun, purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Felinele, spun ucrainenii, își aduc și ele aportul la luptă și duc adevărate bătălii împotriva șoarecilor care infestează tranșeele, distrug cablurile de comunicații prin satelit și cablurile mașinilor, atacă proviziile alimentare și echipamentul militar și chiar și mușcă degetele soldaților care dorm.

Dacă pisicile trăiesc în tranșeele noastre, șoarecii vor sta întotdeauna la distanță,” afirmă Yabchanka.

Comandantul Forțelor Terestre ale Armatei Ucrainene, Oleksandr Siski, are și un omolog felin cu o reputație… mortală. Roman Sinicin, ofițer al armatei ucrainene și stăpânul lui Sirski the Cat, susține că alegerea numelui a fost întâmplătoare.

Detalii, AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata