Washingtonul i-a promis lui Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde ”niciun centimetru”

0 233

Statele Unite i-au promis ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, că NATO nu se va extinde ”niciun centimetru” către Est, cu excepţia Germaniei reunificate care să rămână membră a Alianţei Nord-Atlantice, a afirmat joi ambasadorul rus la OSCE, Aleksander Lukaşevici, în declaraţii acordate presei despre negocierile actuale asupra solicitărilor privind arhitectura europeană de securitate avansate de Moscova, relatează agenţia EFE.

Potrivit diplomatului rus, această promisiune i-a fost făcută în 1990 lui Gorbaciov de secretarul de stat american James Baker şi reconfirmată ulterior tot de acesta ministrului de externe sovietic Eduard Şevarnadze.

Declaraţiile ambasadorului Lukaşevici vin după ce Kremlinul insistă de câteva luni că NATO a păcălit URSS şi Rusia prin extinderile Alianţei către Est în 1999 şi 2004. Invocând aceasta, Moscova a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri asupra arhitecturii de securitate europene, cerând în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, mai ales către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic.

Discuţii asupra acestor propuneri s-au desfăşurat duminică şi luni la Geneva între SUA şi Rusia la nivel bilateral, au continuat miercuri cu o reuniune a Consiliului NATO-Rusia şi joi cu o întâlnire în cadrul OSCE, fără vreun progres, în timp ce Occidentul este îngrijorat de prezenţa militară rusă la frontiera cu Ucraina.

”Din nefericire, nu am primit de la partenerii noştri un răspuns adecvat”, a remarcat Lukaşevici, declarându-se dezamăgit că toată dezbaterea de joi de la reuniunea OSCE a fost în jurul ”presupusei ameninţări din partea Rusiei” cu o invazie în Ucraina.

Detalii, AICI

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata