Activitatea portului Kavkaz de la Marea Neagră — unul dintre cele mai mari porturi rusești pentru exportul de cereale — a fost practic paralizată după introducerea unor noi reguli stricte de control al navelor, stabilite prin decret de președintele Vladimir Putin.

Potrivit decretului, începând cu 21 iulie, navele care vin din porturi străine pot intra în porturile rusești doar cu permisiunea FSB. Acestea sunt supuse verificărilor atât la ancoră, cât și în terminalele de încărcare, iar în cazul navelor străine, controalele includ și inspecții subacvatice realizate de scafandri.

Întărirea acestor măsuri de control a dus la prăbușirea activității de export de cereale prin portul Kavkaz și a provocat formarea unor cozi uriașe de nave care așteaptă să fie inspectate, au declarat exportatori citați de Reuters.

„La începutul săptămânii trecute, peste 120 de nave erau blocate în așteptarea permisiunii de trecere. Terminalele au fost supraîncărcate cu cereale și, în consecință, au oprit practic recepția de marfă”, a declarat o sursă a agenției.

Detalii, AICI

Share.
Exit mobile version