Zelenski a ținut un nou discurs în fața parlamentarilor germani: „Vremea compromisurilor a trecut când Putin ne-a ars oraşele”

0 41

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, marţi, în Bundestag (camera inferioară a parlamentului german), că nu poate exista pace în Ucraina atât timp cât ţara rămâne divizată, cu o parte ocupată de Rusia.

„O Europă divizată nu a fost niciodată paşnică. Iar o Germanie divizată nu a fost niciodată fericită. Ştiţi aceasta din experienţă (…) facem absolut totul pentru a preveni ridicarea unui zid între diferitele părţi ale ţării noastre”, a declarat Zelenski, ovaţionat de deputaţi şi oficiali de rang înalt, între care cancelarul Olaf Scholz şi preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier. Ucraina vrea să pună capăt războiului în interesul său şi al întregii Europe, a explicat preşedintele ucrainean, dar, în interesul generaţiilor viitoare, acesta trebuie să se încheie în condiţiile stabilite de Ucraina. Ucrainenii care şi-au apărat casele şi şi-au pierdut membri ai familiilor lor „merită un sfârşit demn al războiului, un sfârşit care să nu lase niciun fel de dubiu cu privire la cine a câştigat”, în timp ce Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru crimele sale, a subliniat el.

„Vremea compromisurilor a trecut în momentul în care Putin ne-a ars oraşele”, a afirmat Zelenski, subliniind că Rusia se poate „vindeca” doar dacă îşi asumă responsabilitatea istorică şi că, dacă vor rămâne rămăşiţe ale conflictului pe undeva, „războiul se va întoarce”. Dictatorul rus nu este obişnuit decât cu „subjugarea” şi va distruge orice posibilitate de compromis, a afirmat Zelenski, menţionând că, prin urmare, este în interesul tuturor ca „Putin să piardă personal”. Precum căderea Zidului Berlinului, despre care mulţi au crezut că va dura pentru totdeauna, permanenţa eternă a lui Putin este o „iluzie”, a spus preşedintele ucrainean, iar sfârşitul puterii sale depinde de „leadership-ul oamenilor politici şi de voinţa oamenilor”.

În acelaşi timp, Zelenski a subliniat că vrea să „dea o şansă diplomaţiei”, referindu-se la summit-ul pentru pace care va avea loc în Elveţia la sfârşitul acestei săptămâni. „Ucraina nu s-a bazat niciodată doar pe forţa armelor”, a afirmat Zelenski, potrivit căruia comunitatea internaţională funcţionează graţie „garanţiilor de securitate că nu se va trage şi că răul nu se va întoarce pe teritoriul ţării pe care au vrut să o distrugă”. Numai o lume unită poate aduce garanţii de securitate Ucrainei, a subliniat liderul ucrainean, afirmând că aceasta este importanţa summitului din Elveţia şi pentru ca, într-un final, Ucraina să devină „membră cu drepturi depline” a UE şi NATO.

În timpul discursului lui Zelenski, cei zece deputaţi ai Alianţei Sahra Wagenknecht (BSW), apărut în urma sciziunii partidului stângii Die Linke, au absentat din sală în semn de protest faţă de „escaladarea” conflictului, pe care au atribuit-o liderului ucrainean. Parlamentarii partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au fost, de asemenea, absenţi – cu excepţia a patru deputaţi – după ce liderii grupului parlamentar i-au sfătuit să nu participe. Cele două partide şi-au asumat decizia: „Refuzăm să ascultăm un orator în ţinută de camuflaj”, a explicat, într-un comunicat, conducerea AfD, apreciind că „Ucraina nu are nevoie de un preşedinte al războiului, ci de un preşedinte al păcii”.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata