Ca răspuns la protestele ucrainenilor și la criticile venite din partea aliaților europeni, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că a aprobat un nou proiect de lege „care garantează consolidarea reală a sistemului de ordine publică din Ucraina” și a independenței organismelor anticorupție, scrie joi The Guardian.
Decizia lui vine după ce liderii europeni i-au cerut explicații despre legea controversată pe care a promulgat-o marți, care subordonează cele două agenții principale anticorupție ale țării procurorului general.
Potrivit lui Zelenski, proiectul de lege oferă protecție „împotriva oricărei influențe și interferențe rusești” și este „foarte atent echilibrat”.
„Cele mai importante lucruri sunt: instrumente reale, nicio legătură cu Rusia și independența NABU și SAPO”, a spus el.
Proiectul de lege urmează să fie prezentat astăzi în Parlamentul Ucrainei, potrivit The Guardian.
Ce presupune legea controversată
Marți, mai mulți manifestanți s-au adunat în Kiev, Lviv, Dnipro și Odesa pentru a se opune legislației care acordă noi puteri procurorului general asupra Biroului Național Anticorupție (NABU) și asupra Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO).
Proiectul de lege permite procurorului general să emită instrucțiuni obligatorii către NABU, să reatribuie cazuri în afara agenției și să delege autoritatea SAPO altor procurori.
Criticii spun că aceste modificări desființează garanțiile care protejează cele două instituții de interferențele politice.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut miercuri oficial explicații de la președintele Volodimir Zelenski și de la guvernul ucrainean despre această lege, despre care Bruxelles-ul avertizează că ar putea pune în pericol parcursul european al Ucrainei.