Numărul de jurnalişti închişi în întreaga lume a stabilit un nou record, în 2021. A fost un an deosebit de sumbru pentru apărătorii libertății presei, arată raportul întocmit de Comitetul pentru Protecția Presei (CPJ) în 2021.
Invocarea de noi legi de securitate, precum și regimurile represive din Asia, Europa și Africa coboară independența presei până la nivelul cel mai de jos, arată analiza făcută de directorul editorial al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), Arlene Getz.
După un recensământ al reporterilor închiși pentru munca lor, CPJ a stabilit că numărul reporterilor ajunși în închisoare a atins un nou record la nivel mondial – 293 față de 280 în 2020.
Cel puțin 24 de jurnaliști au fost uciși pentru că și-au făcut meseria, iar alți 18 au murit în împrejurări încă neelucidate.
China rămâne cel mai dur temnicer din lume pentru jurnaliști, pentru al treilea an consecutiv, cu 50 de jurnaliști aflați după gratii. Myanmar a urcat pe locul doi după represiunea împotriva presei care a urmat loviturii de stat militare de pe 1 februarie. Egipt, Vietnam și Belarus completează restul topului de cinci locuri.
Motivele pentru creșterea necruțătoare a numărului de jurnaliști reținuți – acesta fiind al șaselea an consecutiv în care recensământul CPJ a înregistrat cel puțin 250 de jurnaliști în închisoare – diferă de la o țară la alta. În toate, însă, fără nicio deosebire, se înregistrează o intoleranță tot mai mare la libertatea de opinie. Autocrații ignoră, din ce în ce mai mult, procesul echitabil și încalcă normele internaționale pentru a se menține la putere cu orice preț.
Turcia, cândva cel mai rău temnicer de jurnalişti din lume, este acum pe locul şase în clasamentul recensământului CPJ, după eliberarea a 20 de prizonieri în ultimul an. Au mai rămas optsprezece.
Arabia Saudită a eliberat 10 prizonieri și mai deține 14 fără să fi fost înregistrate noi condamnări de jurnaliști.
Cu toate acestea, ar fi o naivitate să vedem numărul mai mic de prizonieri din presă ca semn al vreunei deschideri către profesie. După cum remarcă CPJ, represiunea Turciei după o tentativă eșuată de lovitură de stat în 2016 a eradicat efectiv mass-media din țară și i-a determinat pe mulți jurnaliști să părăsească profesia.
În Arabia Saudită, efectul intimidant pe care l-a avut sfârșitul îngrozitor al jurnalistului Jamal Khashoggi, omorât și dezmembrat în 2018, precum și mai multe condamnări date în 2019 e posibil să fi redus la tăcere tot mai mulți jurnaliști, metodă mai eficientă decât orice nou val de arestări în rândul presei.
Khashoggi s-a remarcat prin editorialele scrise pentru The Washington Post în care critica politica prințului moștenitor al Arabiei, Mohammad bin Salman și a tatăului să, regele Salman.
Pe 2 octombrie 2018, Khashoggi a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul pentru a obține mai multe documente legate de căsătoria sa cu o turcoaică. El nu a mai fost văzut ieșind din clădire și a fost declarat dispărut, dar oficiali turci au susținut că jurnalistul a fost torturat și ucis în interiorul consulatului, iar corpul său a fost transportat la reședința consulului general pentru a fi dezmembrat. Deși guvernul saudit a negat inițial moartea jurnalistului, pe 20 octombrie, procurorul general al Arabiei Saudite a anunțat că acesta a fost ucis în consulat în urma unei bătăi cu angajații.
Guvernele occidentale au respins explicația oficială a Arabiei Saudite pentru moartea lui Jamal Khashoggi ca fiind lipsită de credibilitate.
Liderii autoritari găsesc metode din ce în ce mai sofisticate pentru a-i pe împiedica jurnaliști să-și facă profesia și pentru a bloca instituții independente de presă, inclusiv prin programe spion de înaltă tehnologie, mai eficiente decât chiar ținerea jurnaliștilor r în spatele gratiilor.
Încarcerarea necruțătoare a jurnaliştilor din China nu este o noutate. Cu toate acestea, este prima oară când jurnaliştii deţinuţi în Hong Kong se regăsesc în recensământul anual al CPJ – rezultat al implementării legii de securitate naționalădin 2020 impusă ca răspuns la protestele pro-democrație.
Opt personalități media din Hong Kong, inclusiv Jimmy Lai, fondatorul Apple Dailyși Next Digital și laureatul Gwen Ifill pentru libertatea presei 2021 de la CPJ, au fost închiși. Unii riscă închisoarea pe viață.
În China continentală, alții se confruntă cu acuzații orwelliene. Jurnalista Zhang Zhan, arestată în mai 2020 pentru criticarea modului în care autoritățile au administrat pandemia de Covid, ispășește patru ani de închisoare pentru că „aprinde certuri și stârnește probleme”. Acuzația este folosită adesea pentru a viza criticii pașnici ai partidului comunist chinez aflat la guvernare. Alții sunt acuzați că ar avea „două fețe”, o expresie fără temei legal, dar care sugerează opoziția secretă față de Partidul Comunist și care este adesea folosită împotriva jurnaliştilor uiguri din Xinjiang.
China a vizat, de asemenea, și persoane care nu sunt jurnaliști doar pentru că s-au asociat cu aceștia. 11 persoane au fost arestate pentru că au trimis materiale către The Epoch Times, o companie media afiliată cu grupul spiritual Falun Gong. Cei 11 nu sunt enumerați în recensământul CPJ deoarece The Epoch Times a spus că nu sunt reporteri, dar detenția lor este un indicator de rău augur și denotă eforturile Chinei de a înăbuși discursul jurnalismului independent.
Myanmar nu avea jurnaliști în închisoare în decembrie 2020, represiunea armată avea să lase în urmă, însă, 26 de jurnalişti în arest 12 luni mai târziu. Situația este cu mult mai gravă decât o arată cifrele. Mulți jurnaliști, printre ei americanul Danny Fenster, au fost eliberați înaintea recensământului, după luni de zile de închisoare. Cercetările CPJ sugerează că ar putea exista și alții în închisoare, care nu au fost încă identificați ca jurnaliști.
În plus, un număr necunoscut de reporteri au plecat în exil iar plecarea lor este o lovitură puternică data independenței presei.
Egiptul se află după Myanmar, fiind al treilea cel mai rău temnicer de jurnalişti din lume, cu 25 dintre ei trimiși dincolo de gratii în 2021. Deși în scădere față de anul trecut, reținerea lor în continuare este semnul emblematic al nesocotirii libertății presei și a legilor din propria țară de către guvernul lui Abdel Fattah el-Sisi.
Autoritățile egiptene modifică sistematic legislația care limitează menținerea în arest la cel mult doi ani, prin depunerea unor acuzații suplimentare ca să prelungească această perioadă. În alte cazuri, ei pun condiții suplimentare pentru eliberarea celor care și-au încheiat pedepsele.
Fotojurnalistul egiptean și laureat al CPJ pentru libertatea presei, Mahmoud Abou Zeid, cunoscut sub numele de Shawkan, de exemplu, a petrecut fiecare noapte în custodia poliției de când a fost eliberat din închisoarea Tora pe 4 martie 2019. Eliberat sub „observarea poliției”, el trebuie să se prezinte la o secție de poliție în fiecare seară timp de cinci ani. Aflată departe de domiciliul său, poliția îi ordonă în fiecare seară să petreacă noaptea în celulele secției. Shawkan are, de asemenea, interdicție de la administrarea activelor sale financiare și a proprietății sale timp de cinci ani.
În Africa subsahariană, cel mai mare eșec pentru libertatea presei a avut loc în Etiopia. Guvernul lui Abiy Ahmed, care a devenit prim-ministru în mijlocul unei epoci fără precedent, a apărut, în 2021, al doilea cel mai mare temnicer al jurnaliştilor din Africa subsahariana, după Eritreea.
Numeroși jurnaliști au fost arestați de la începutul războiului civil între forțele guvernamentale federale și forțele conduse de Frontul de Eliberare al Poporului Tigrin (TPLF) în urmă cu un an. Nouă reporteri erau încă în arest pe 1 decembrie. Şase au fost arestați în noiembrie, pe măsură ce conflictul a escaladat și guvernul a impus legi foarte dure.
Autocratul din Belarus, Alexandr Lukașenko, a arătat între timp cât de puțin îi pasă de opinia publică și cât de mult este dispus să rămână la putere cu orice preț atunci când a decis să deturneze un avion de linie al Ryan Air pentru a-l putea aresta pe jurnalistul Roman Protasevici.
Belarus are, în acest moment, 19 jurnaliști în spatele gratiilor, în creștere față de 10 anul trecut.
Unul dintre cei aflați în arest este Alexandr Ivulin, un reporter al siteul independent de știri sportive Tribuna, fost fotbalist. În timp ce Ivulin riscă până la patru ani de închisoare sub acuzația de încălcare a ordinii publice, unul dintre fanii săi a fost condamnat la 14 zile de detenție pentru că a purtat tricoul de club cu numărul 25 la un meci al clubului de fotbal la care a jucat Ivulin. Motivul? Acesta era numărul purtat de Ivulin când a jucat pentru club.
În acest an sumbru pentru libertatea de exprimare, acest tip de intoleranță lasă puțin loc pentru speranței că numărul jurnaliştilor închişi nu va bate noi recorduri.
Potrivit cercetării CPJ, pe 1 decembrie 2021, 19 cazuri de jurnaliști figurau ca uciși din răzbunare pentru articolele scrise de ei, comparativ cu 22 în 2020. Trei au fost uciși în timp ce transmiteau din zonele de conflict, iar alți doi au fost uciși în timp ce transmiteau de la proteste sau ciocniri de stradă.
Mexic a rămas țara cu cea mai mare mortalitate din emisfera vestică în rândul jurnaliștilor. Trei jurnaliştii au fost ucişi din răzbunare pentru reportajele lor, iar CPJ investighează alte șase crime pentru a stabili dacă aveau legătură cu profesia de jurnalist.
India are cel mai mare număr de jurnalişti – patru – confirmaţi că au fost uciși din răzbunare pentru munca lor, al cincilea fiind ucis în timp ce transmitea de la proteste.
Șase jurnaliști sunt enumerați în recensământul penitenciarului pentru America Latină: trei în Cuba, doi în Nicaragua și unul în Brazilia. Deși este un număr relativ scăzut, CPJ a găsit deranjantă scăderea libertăţii presei în regiune.
Cel puțin 17 jurnaliști închiși au fost acuzați de infracțiuni cibernetice. În vest-africană Benin, doi sunt puși sub acuzare în temeiul codului digitalului al țării, văzut ca o provocare majoră la adresa libertății presei prin posibilitatea declanșării urmăririi penale pentru orice lucru publicat sau distribuit online.
Patruzeci din cei 293 de jurnalişti reţinuţi sunt femei.
