Olanda va trimite Ucrainei un sistem Patriot de rachete antiaeriene, unul dintre cele mai performante din lume
Ţările de Jos (Olanda) vor trimite Ucrainei un sistem Patriot de rachete antiaeriene, a transmis marţi agenţia olandeză ANP, citându-l pe premierul Mark Rutte, potrivit Reuters.
Rutte se află în prezent la Washington într-o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden.
ANP îl citează pe premierul olandez care, într-o discuţie cu Biden în faţa şemineului, a afirmat că ţara sa va participa la o iniţiativă americano-germană de trimitere de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei.
Rutte a menţionat că a discutat mai devreme prin telefon despre această decizie cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Detalii, AICI