Calea unui fake: Cum au amplificat canalele de Telegram pro-ruse falsul despre „planurile militare” ale Maiei Sandu în regiunea transnistreană

47

În ultimele zile, agenții de influență ruși și propagandiștii escaladează acuzațiile împotriva conducerii Republicii Moldova. Ei susțin că președinta Maia Sandu, care este portretizată drept „instabilă emoțional”, ar fi cerut pregătirea unui plan militar pentru a prelua controlul asupra regiunii transnistrene și a „elimina” trupele ruse de menținere a păcii din regiune. Pe de altă parte, Uniunea Europeană este acuzată de pasivitate sau sprijin tacit pentru presupusa escaladare a situației, sugerându-se că nu s-ar opune unor noi crize în sfera de interes a Rusiei. Autoritățile au dezmințit informațiile. 

Narațiunile despre presupusele planuri militare ale Maiei Sandu în regiunea transnistreană au apărut pentru prima dată în „rapoartele” serviciilor ruse de informații. Aceste narațiuni sugerează că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pregătește o operațiune militară în regiunea transnistreană, susținând că ea a ordonat confiscarea MGRES din stânga Nistrului, care este deținută oficial de „Inter RAO” din Rusia. Narațiunile s-au dezvoltat cu afirmații conform cărora Sandu a refuzat să discute cu Ucraina problemele aprovizionării cu gaz după expirarea acordului de tranzit ruso-ucrainean și că, dacă Moscova nu ar găsi o modalitate de a livra gaz la Chișinău, Moldova s-ar „răzbuna” pe Transnistria. De asemenea, s-a mai raportat că autoritățile moldovenești au dispus inițierea dosarelor penale împotriva liderilor transnistreni pentru „separatism”. Narațiunile mai sugerau că, deși pe liderii UE nu i-ar deranja o nouă criză în zona de interes a Rusiei, blocul comunitar nu ar fi pregătit pentru un asemenea scenariu.

De la Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei, spre zeci de canale de Telegram

Inițial, Agenția Rusă Tass a anunțat, luni, cu trimitere la un comunicat al Serviciului de Informaţii Externe al Federației Ruse (SVR), că UE n-ar ști cum s-o liniștească pe președinta „instabilă emoțional” al Republicii Moldova, Maia Sandu. Acestea au adăugat că Sandu pregătește intervenția militară în regiunea transnistreană și că nimeni nu poate garanta că ea nu va declanșa un război. Postarea Tass a adunat aproape 62 de mii de vizualizări pe Telegram și a fost preluată de un șir de canale de Telegram pro-ruse, între care Moldavia Segodnea.

Și agenția rusească RT a distribuit informația, postarea adunând peste 222 de mii de vizualizări. De asemenea, RIA Novosti a preluat informațiile SVR într-o postare care a adunat peste 633 de mii de vizualizări și a fost distribuită de un șir de canale de Telegram, între care Moldavskii Vagon, canalul de Telegram al deputatului PSRM Bogdat Țîrdea, care a publicat ulterior și dezmințirea autorităților.

Ulterior, informațiile SVR au fost preluate de oligarhul fugar Ilan Șor, care a subliniat că el nu o dată a preîntâmpinat despre faptul că în R. Moldova este implementată aceeași „schemă” ca în Ucraina. „Sandu va fugi, iar oamenii simpli vor avea de suferit. Trebuie să o oprim până nu e prea târziu”, a scris Ilan Șor pe rețelele de socializare. Postarea lui a fost distribuită pe un șir de canale de Telegram, între care Mamalîga i tokana și Gagauznews.

În paralel, în aceeași zi, alte câteva zeci de canale de telegram au preluat informațiile SVR, între care Salut Moldova!, WTF Moldova?!PridnestrovețPo ostreeGrajdaninTrikolor nad DnestromInsider MoldovaKompromat SNGIz.ruPloșeadi Suvorova – Prednestrovie segodneaMeasorubka NewsMoldavskaia PolitikaSmugleankaNP Inform. Aceste postări au adunat zeci de mii de vizualizări pe Telegram.

154 de mii de vizualizări a adunat postarea de pe canalul de Telegram Lomovka, în care Maia Sandu este acuzată că a luat gazul de la oameni, iar acum planifică să lupte pentru viitorul regiunii Transnistrene. Postarea induce ideea că președinta intenționează să formeze o coaliție militară pentru „a captura” regiunea, dar doar dacă Moldova va obține garanții ale susținerii politice și militare occidentale.

Amenințări cu atacuri cu rachete asupra „centrelor decizionale din Moldova”

La fel, după comunicatul SVR, un exponent al Duma de Stat din Rusia a trecut la amenințări. Vicepreședintele Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, Alexei Juravlev, a declarat pentru Gazeta.Ru că „Sandu este instabilă emoțional și complet incapabilă de negociere”, așa că Transnistria ar trebui să fie pregătită pentru un atac, dar Rusia o va proteja. „Sunt aproximativ 2.000 de soldați ruși de menținere a păcii în Transnistria, pe care Rusia, firește, îi va proteja în toate modurile posibile. În plus, cel mai mare depozit de muniții din lume se află acolo încă din vremea sovietică, iar atacarea lui este ca și cum te-ai juca cu chibriturile lângă un butoi de pulbere. Este clar că Sandu, care este incapabilă să gândească independent și doar urmează ordinele păpușarilor ei occidentali, nu va fi oprită de aceste fapte, ci măcar de populația Moldovei, pe care un asemenea președinte o duce la moarte cu mâinile tremurânde, ar trebui să se gândească la asta. Și în Transnistria ar trebui să fim pregătiți pentru orice evoluție a situației, inclusiv pentru un conflict militar”, a spus Juravlev.

La amenințări a trecut și autorul canalului de Telegram Politjoystik, din Rusia, care se întreabă, „Sandu vrea să lansăm atacuri cu rachete asupra centrelor decizionale din Moldova? Bine. Am scăpat deja de complexele stupide ale diplomației pașnice, diplomația militară este mai convingătoare”. Postarea a adunat 48 de mii de vizualizări. Postarea a fost preluată de canalele de Telegram Moldavia Segodnea. Un alt canal de Telegram, Grajdanin, a completat narațiunea cu implicarea posibilă a României: „Sandu poate începe cu ușurință un război împotriva Transnistriei. România o va ajuta cu asta”.

Narațiunea inițială „a îmbrăcat” straturi noi când analistul rus, Iurii Barancic, a comentat pe canalul său de Telegram raportul SVR și a făcut declarații belicoase, subliniind că „agresiunea împotriva Transnistriei și confiscarea bunurilor rusești garantează în timp intrarea Forțelor Armate Ruse pe teritoriul R. Moldova și privarea de statalitate a acesteia. Nu există nicio punte terestră între Rusia și Transnistria. Și în acest moment, este puțin probabil ca Rusia să o poată ajuta serios. Ei bine, numai cu rachete asupra Moldovei. Va trebui să așteptăm până când forțele armate ruse iau Nikolaevul și Odesa. Și abia atunci vor exista poziții de restabilire a dreptății și a legalității în Transnistria și în R. Moldova însăși, care nu va mai fi „independentă”, în sensul de a fi dependentă de Occident. Agresiunea împotriva Transnistriei face ca atacul rusesc asupra Nikolaevului și Odesei să nu aibă o alternativă. Va fi doar o chestiune de timp”.

Spre seara zilei de luni, pe canalul de Telegram Voennaia Hronika, a apărut deja o postare analitică în care pregătirea operațiunii militare în stânga Nistrului era prezentată ca un fapt împlinit, iar autorii analizau dacă incitarea la conflicte în regiune poate avea ca scop perturbarea sau întârzierea negocierilor de pace între Ucraina și Rusia și acuzarea Moscovei de „nouă agresiune”.

Ce spun autoritățile despre „planurile Maiei Sandu de pregătire a unui scenariu militar în regiunea transnistreană”

Oficialii moldoveni, inclusiv șeful administrației Maiei Sandu, Adrian Băluțel, au negat categoric acuzațiile de pregătire a unei operațiuni militare în regiunea transnistreană, numindu-le un fals periculos menit să disemineze panică.

Reiterăm Chișinăul rămâne ferm angajat în soluționarea pașnică a conflictului, fără excepție. Un pas esențial pentru soluționarea conflictului este retragerea completă și necondiționată a trupelor rusești, care staționează ilegal pe teritoriul suveran al Republicii Moldova. De asemenea, este manipulator și complet fals să se arunce vina pe Chișinău sau Kiev pentru situația din regiune. Precizăm există un contract clar între Moldovagaz și Gazprom, care prevede livrarea gazelor naturale pe malul stâng, indiferent de ruta de tranzit. Problemele actuale provin din refuzul Gazprom de a-și respecta obligațiile contractuale, nu din acțiunile Guvernului Republicii Moldova. Guvernul lucrează intens la soluții pentru a sprijini cetățenii afectați de criză, indiferent de regiune. Toți oamenii din Republica Moldova sunt cetățenii noștri și vor fi sprijiniți în aceste momente dificile”, se arată în mesajul lui Adrian Băluțel.

Ce spune experții

Comentând acuzațiile Rusiei că autoritățile Republicii Moldova ar pregăti acțiuni militare în regiunea transnistreană, expertul WatchDog, Andrei Curăraru, a punctat că aceste declarații sunt parte dintr-un plan de destabilizare, iar scenariile posibile care vin după ele sunt îngrijorătoare.

Foto: WatchDog

Primul scenariu: un incident fabricat la MGRES. Rusia ar putea regiza un sabotaj sau un atac cu drone, prezentat ca fiind din partea Moldovei. Acest lucru le-ar oferi pretextul pentru a escalada tensiunile și a justifica o intervenție „de protecție” în Transnistria. Aceste crize fabricate sunt tipice Kremlinului.

Al doilea scenariu: acuzații suplimentare de sabotaj energetic. Dacă MGRES cedează din cauza problemelor tehnice și trecerii la cărbune, Moscova va da vina pe Chișinău. Asta ar devia atenția de la propriile lor eșecuri și ar provoca mai multă ostilitate între Transnistria și Moldova.

Al treilea scenariu: escaladarea propagandei. Retorica anti-moldovenească s-ar putea intensifica, cu mesaje despre „amenințări militare” din partea Chișinăului. Scopul este să radicalizeze populația transnistreană, să blocheze orice dialog și să amplifice tensiunile din societate.

Aceste scenarii nu sunt despre securitate, ci despre haos. Moldova are un singur obiectiv: soluționarea pașnică a crizelor. Nu putem lăsa aceste provocări să ne oprească parcursul. Singurul răspuns este claritate, transparență și respingerea manipulărilor”, a comentat expertul Watchdog.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și