Un fost parlamentar britanic s-a înrolat în armata Ucrainei. „Este o onoare uriașă și un privilegiu imens”
Jack Lopresti, un fost deputat conservator britanic, s-a alăturat Legiunii Internaționale Ucrainene în lupta împotriva Rusiei. Policianul se află acum la Kiev, ajutând la achiziționarea de arme, scrie Politico.
Jack Lopresti, care a reprezentat circumscripția Filton și Bradley Stoke până anul trecut, a declarat pentru The Independent că s-a înscris pentru a ajuta unitatea militară a Ucrainei formată din voluntari străini. Decizia acestuia vine în ciuda îndrumărilor oficiale britanice care avertizează că cei care se duc în Ucraina pentru a lupta se pun în grav pericol.
Lopresti a ocupat anterior funcția de vicepreședinte al Partidului Conservator – care a fost ferm pro-Ucraina – și a fost președinte parlamentar al „Conservative Friends of Ukraine”. El a spus că acum are sediul la Kiev și că se bazează pe experiența militară acumulată în trecut, el fiind caporal în Rezerva armatei britanice.
„Am aplicat să mă alătur legiunii în noiembrie”, a spus Lopresti. „A durat ceva timp să găsesc cea mai bună unitate pentru a-mi folosi experiența și abilitățile.”
Lopresti a dezvăluit că responsabilitățile sale actuale nu sunt în prima linie, dar că se concentrează pe munca de sprijin, inclusiv achiziționarea de arme, alături de implicarea cu veteranii și organizațiile caritabile.
„Este o onoare uriașă și un privilegiu imens pentru mine să servesc în armata ucraineană și să fiu capabil să ajut poporul ucrainean galant și uimitor în orice mod pot”, a adăugat Lopresti.
Politicienii britanici încearcă tot mai mult să demonstreze că strâng rândurile în jurul Ucrainei pe fondul mișcărilor administrației Trump de a încerca să pună capăt conflictului de lungă durată. Prim-ministrul Keir Starmer a vizitat Kievul luna trecută pentru a semna un tratat de „parteneriat de 100 de ani” cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a insistat că Regatul Unit va continua să sprijine țara.