Costul total al creditelor (CTC) în numerar la 15 cele mai mari bănci din Rusia a ajuns la aproape 37% la începutul lunii martie. Într-o singură lună, acest indicator a crescut cu 1,5 puncte procentuale, în ciuda faptului că Banca Centrală a Rusiei a menținut rata de referință la 21% în cadrul ședinței din 14 februarie, scrie Izvestia.
În special, de la începutul lunii februarie, dobânzile reale la creditele de consum au crescut la șase dintre băncile din top 15, inclusiv PSB, MKB, „Uralsib” și MTS Bank. În același timp, doar Alfa-Bank și Gazprombank au redus dobânzile.
Costul minim al unui credit la băncile din top 15 este, în medie, de 29% pe piață, iar cel maxim ajunge la 44%, potrivit datelor publicate pe site-urile acestora. Biroul Unificat de Credit (OKB) a precizat că, în general, rușii contractează credite de consum pe o perioadă de doi ani, iar suma medie împrumutată este de aproximativ 120.000 de ruble (aprox. 1200 euro). La dobânzile actuale, suma totală de rambursat va fi cu o treime mai mare decât valoarea inițială a împrumutului.
Un reprezentant al PSB a declarat că principalul motiv al scumpirii creditelor este suspendarea temporară, până pe 31 martie, a restricțiilor privind costul total al tuturor împrumuturilor. „Anterior, plafonul CTC nu permitea băncilor să compenseze riscurile ridicate pentru anumite categorii de clienți prin creșterea dobânzilor. Acest lucru a dus la o reducere semnificativă a volumului pieței”, au explicat reprezentanții VTB.
Detalii, AICI