BERBECA: ”Prin criza gazelor Rusia a vrut să-și consolideze influența politică în Republica Moldova”

0 202

Debutul noii guvernări a Republicii Moldova a coincis cu criza energetică mondială, care a provocat scumpiri considerabile ale  gazelor naturale, afectând substanțial veniturile cetățenilor. Acum, guvernarea trebuie să găsească soluții pentru a transpune sprijinul Occidentului în rezultate importante în politica internă, crede analistul politic de la Chișinău, Veaceslav Berbeca.

Într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL, analistul amintește că lupta cu corupția a fost una dintre cele mai importante promisiuni ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în campania electorală, adăugând că imaginea și sprijinul politic al actualei guvernări va depinde foarte mult de rezultatele acestui manifest anticorupție. „Cine crede că extirparea corupției se poate produce printr-un „atac cavaleresc” se înșală amarnic”, spune Veaceslav Berbeca, iar argumentele sale le găsiți în interviul de mai jos.

Domnule Berbeca, dacă ascultăm o parte din cetățenii Republicii Moldova, înțelegem că moldovenii trăiesc mai greu odată cu schimbarea politică din vară, că „vremurile bune” nu au mai venit, că prețurile cresc, că suntem mai săraci etc. O altă parte, din contra, salută pașii actualei guvernări, deschiderea fără precedent a Occidentului față de Moldova și spun că nu se poate schimba în trei luni ceea ce nu au făcut guvernările timp de 30 de ani. Dvs. cum ați explica, ce se întâmplă acum în țara noastră?

Părerile ambelor părți reflectă două trăsături definitorii ale guvernării – problemele interne și succesele foarte bune în politica externă. Nemulțumirea unei părți importante a societății poate fi explicată prin așteptările foarte mari față de actuala guvernare legate de promisiunile electorale. Cetățenii își doresc rezultate bune imediate și nu acceptă amânarea soluționării problemelor economice și sociale cu care se confruntă de mulți ani.

Chiar dacă înțelegem că soluții magnifice rapide nu există pentru a depăși dificultățile cotidiene, constatăm și o anumită șovăială a actualei guvernări în unele domenii, care se explică prin lipsa de experiență a mai multor miniștri. De asemenea, trebuie să recunoaștem că debutul guvernării a coincis, practic, cu criza energetică mondială care a provocat scumpiri considerabile ale prețului gazelor naturale, afectând substanțial veniturile gospodăriilor casnice

Pe de altă parte, există o deschidere foarte mare din partea organizațiilor internaționale și cancelariilor occidentale față de actuala guvernare. Actuala guvernare trebuie să depună eforturi și să găsească soluții pentru a transpune sprijinul Occidentului în rezultate importante în politica internă.

Ce credeți că a însemnat de fapt criza gazelor pentru R. Moldova?

Prin această criză a gazelor, Federația Rusă, care este furnizorul gazelor naturale pentru Republica Moldova, și-a dorit să-și consolideze influența politică în această regiune și să zădărnicească aspirațiile proeuropene ale noii guvernări.

Cel puțin, Moscova a menținut statu-quo-ul în relațiile cu R. Moldova, inclusiv din perspectiva sprijinului acordat regiunii transnistrene, unde furnizarea gazelor naturale este esențială pentru supraviețuirea regimului separatist.

Din păcate, constatăm că Federația Rusă dorește o nouă înțelegere de tip Ialta, care ar confirma împărțirea regiunii în zone de influență. Reacția nedisimulată a Kremlinului față de interdicția de intrare în Republica Moldova pentru cetățenii ruși care au dorit să participe la așa-numitele alegeri prezidențiale din Transnistria subliniază o dată în plus atitudinea Rusiei față de independența, integritatea și suveranitatea ex-republicilor sovietice.

Citește interviul integral AICI

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata