Fiica fostului ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, Ksenia a devenit directoare a unei companii care se ocupă de extracția metalelor rare din Siberia. Este vorba despre Fundația care dezvoltă centrul „Valea Mendeleev”.

Decretul de numire a fost semnat de premierul rus Mihail Mișustin pe 2 februarie. Anterior, funcția a fost deținută de adjunctul lui Serghei Șoigu, Alexandr Maslenikov.

Centrul „Valea Mendeleev” a fost înființat în 2019. Instituția este monitorizată de către consiliul rus de securitate, ministerele responsabile de industrie, comerț, resurse naturale, economie și energie, dar și o corporație rusească de stat.

Ksenia Șoigu este fiica cea mai mică a fostului ministru al Apărării al Kremlinului, Serghei Șoigu. După demisia din Guvernul rus, oficialul a devenit secretar în Consiliul de Securitate al Rusiei.

Pe lângă coordonarea fundației „Valea Mendeleev”, Ksenia mai este afiliată cu alte proiecte și investiții de stat în Rusia.

Share.
Exit mobile version