Ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a declarat că Estonia ar putea găzdui arme nucleare aliate pe teritoriul său dacă NATO consideră necesar, scrie RBC Ukraine. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că „dacă pe teritoriul Estoniei vor fi amplasate arme nucleare îndreptate împotriva noastră, atunci teritoriul Estoniei va fi ținta armelor noastre nucleare”, potrivit presei ruse.
„Aducerea unei arme nucleare pe teritoriul nostru — nu suntem împotriva acesteia. Nu avem o doctrină în care să le fi exclus dacă NATO consideră necesar în conformitate cu planurile noastre de apărare, amplasarea unei arme nucleare, de exemplu, pe teritoriul nostru”, a declarat ministrul estonian.
El a adăugat, de asemenea, că politica externă a Estoniei nu s-a schimbat. Guvernul de la Tallinn intenționează să continue să facă presiuni asupra Rusiei și să sprijine Ucraina, a cărei integritate teritorială rămâne o prioritate.
Detalii, AICI


