Portalul pro-rus bloknot-Moldova a publicat o notă, pe 24 august, în care se spune că Moldova ar putea fi sancționată din cauza „încălcării integrității teritoriale a Federației Ruse”. Știrea are la bază un comentari al unui membru al Adunării Populare din Crimeea, dar nu conține argumente solide care să sugereze că Federația Rusă poate impune sancțiuni împotriva Moldovei.

Titlul articolului („Moldova poate fi sancționată din cauza participării Maiei Sandu la summitul Platformei Crimeea”) este, cel puțin, înșelător, deoarece nu indică că este vreun citat al unui oficial sau al unui politician care s-a pronunțat despre organizarea „Platformei Crimeea”. Mai mult, autorii articolului folosesc metode de manipulare cu ajutorul fotografiilor. Ei au utilizat o poză de-a președintelui semnată ”Șefa statului a făcut o serie de declarații răsunătoare”, ceea ce exprimă opinia ziaristului și nu corespunde normelor deontologice ale jurnalismului.

”Se apropie momentul când trebuie să luăm măsuri reciproce adecvate împotriva participanților la această platformă, să impunem sancțiuni, deoarece acestea atetează la integritatea teritorială a Rusiei. […] Summitul este în mod deliberat sortit eșecului din cauza faptului că obiectivele desemnate de platformă nu pot fi niciodată atinse”,  l-a citat bloknot pe membrul Adunării Populare din Crimeea Ivan Abazher.

Până în prezent, nu există motive sau declarații oficiale care ar confirma versiunea unor sancțiuni aplicate Moldovei pentru participarea Maiei Sandu la Platforma Crimeei. Acest lucru este demonstrat și de poziția reprezentantului oficial al ministerului rus de externe Maria Zakharova. Pe 21 august, ea a spus că Rusia „va trage concluziile corespunzătoare”, dar nu a specificat despre ce anume este vorba. Până în prezent, o poziție oficială a autorităților ruse cu privire la introducerea sancțiunilor împotriva țărilor care au participat la „Platforma Crimeei” nu există.

Platforma Crimeea, care a reunit la Kiev reprezentanţi din 46 de ţări, inclusiv Republica Modova, a adoptat o declaraţie finală în care a condamnat ocuparea şi militarizarea peninsulei anexate de Rusia în 2014.

Președintele țării, Maia Sandu, a declarat în cadrul Summit-ului de inaugurare a „Platformei Crimeea” că „peninsula este parte a Ucrainei, iar anexarea sa ilegală este o încălcare flagrantă a dreptului internațional”. Sandu a afirmat că, în prezent „ordinea regională este în pericol”, fapt pentru care trebuie să se soluționeze cât mai rapid conflictele. „Cu toții trebuie să revenim la soluționarea pașnică și politică a litigiilor. Trebuie să combatem împreună amenințările la adresa securității regionale. Cu toții trebuie să trasăm o cale diferită – una constructivă și durabilă”, a conchis Maia Sandu.

Maia Sandu a dat asigurări că, Republica Moldova va fi în continuare parter de încredere în procesul de reintegrare teritorială a Ucrainei.

Fostul Reprezentant Permanent al Moldovei la ONU și Consiliul Europei, Alexei Tulbure, care a comentat situația a declarat că acest lucru nu ar trebui să afecteze în mod deosebit relațiile moldo-ruse.

„Aceasta este poziția oficială a Moldovei de la bun început. Nu putem și nici nu am fi putut, în principiu, să luăm o poziție diferită. Prin urmare, consider naturală și logică participarea președintelui Moldovei la „Platforma Crimeii”. Mai mult, actualul guvern a declarat că dezvoltarea relațiilor moldo-ucrainene este o prioritate. Și în cadrul dezvoltării acestor relații bilaterale, trebuie să sprijinim rezolvarea unor astfel de probleme ”, a spus Tulbure.