Mark Galeotti: Putin a distrus în 12 luni o armată pe care a construit-o timp de 20 de ani

93

În momentul instalării lui Vladimir Putin la Kremlin, la 31 decembrie 1999, armata rusă se afla după aproape un deceniu de decădere. Convins că locul Rusiei este printre puterile mondiale, fostul agent minuscul din KGB a direcționat resurse semnificative spre militarizarea țării sale.

Au urmat 20 de ani de propagandă pe tema înarmării și de încodare a mușchilor împotriva Georgiei și în Siria. Însă războiul din Ucraina a arătat limitele lui Putin și ale armatei sale.

Într-un interviu acordat pentru „Business Insider”, istoricul Mark Galeotti, un fin cunoscător al chestiunilor rusești, face o analiză a refacerii armatei ruse și a dărâmării ei sub ochii lui Vladimir Putin.

Armata rusă, într-o situație catastrofală în deceniul 1990-2000

Potrivit lui Galeotti, armata rusă se afla într-o situație „catastrofală” în momentul accederii lui Putin pe culoarele puterii de la Moscova inițial ca prim-ministru, în august 1999, apoi ca președinte interimar în ultima zi a aceluiași an.

Istoricul britanic rememorează unele aspecte nedemne pentru o armată dotată cu cel mai mare arsenal nuclear din lume, cum ar fi faptul că unii soldați ruși retrași din Germania erau nevoiți să doarmă în tancuri deoarece nu aveau locuințe. Mai mult decât atât, nici nu erau plătiți. „În aceste condiții, (…) armata nu putea aduce nicio garanție pentru securitatea Rusiei. Era, de fapt, o amenințare” la adresa propriei țări și a vecinilor săi, afirmă Galeotti.

Putin nu avea niciun fel de experiență militară în momentul în care a preluat puterea în Rusia. În schimb, fostul agent KGB avea o convingere foarte clară că Rusia trebuie să fie o putere militară serioasă.

„Ideea lui despre statutul de mare putere este una tipică secolului XIX”, adică o țară cu „capacitatea de a intimida sau constrânge alte state să facă ceea ce vrea”, afirmă Galeotti.

Așadar, continuă istoricul britanic, Putin a mizat pe crearea unei „armate foarte puternice”.

Georgia, un moment de reflecție

Armata imaginată de Putin a fost testată într-un război prelungit în Cecenia și apoi în Georgia. În ceea ce privește războiul ruso-georgian, Galeotti spune că nu s-a pus deloc problema câștigătorului, întrucât disproporția era prea mare între cele două părți beligerante. Însă existau așteptări asupra unei victorii mai ușoare.

De altfel, războiul ruso-georgian a scos la iveală o serie de gafe și aspecte hilare. „Rusia a pierdut mai multe avioane din cauza propriilor incidente cu tiruri frățești decât din cauza apărării antiaeriene a Georgiei”, subliniază Galeotti. De asemenea, vehiculele blindate rusești au rămas în pană mai degrabă din cauza defecțiunilor decât din cauza daunelor suferite în luptă. Nici comunicațiile nu au fost la înălțime, un general fiind nevoit să ceară telefonul unui jurnalist pentru a lua legătura cu soldații aflați sub comanda sa. În același timp, toate aceste aspecte „au furnizat muniția necesară pentru a convinge comandamentul de rang înalt, recalcitrant și conservator, să accepte (…) reforma”, precizează Mark Galeotti.

Ambiții mai mari decât posibilitățile economice

Reformele întreprinse după războiul din Georgia căutau „să scoată armata (rusă, n. red.) din era sovietică”, explică el. În multe privințe, Putin a încercat să imite Statele Unite. „Însă, desigur, este mai greu să concurezi cu Statele Unite atunci când ai un PIB aproximativ la fel cu cel al Spaniei”, subliniază istoricul britanic.

Citește articolul integral AICI

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și