Preşedintele Vladimir Putin a acuzat Occidentul de revizionism pentru încercările de „a insulta” Rusia prin rescrierea istoriei celui de-al doilea război mondial, în timp ce Moscova se pregăteşte pentru parada din Piaţa Roşie, care marchează victoria sovietică, eveniment amânat din cauza coronavirusului.

Într-un editorial în „The National Interest”, o publicaţie conservatoare din SUA, Putin a avertizat asupra „revizionismului istoric”, afirmând că minimizarea rolului Uniunii Sovietice în cel de-al doilea război mondial a ajutat la subminarea ordinii mondiale actuale, scrie AFP.

„În unele declaraţii oficiale care comemorează 75 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial se menţionează toţi participanţii la coaliţia anti-Hitler, cu excepţia Uniunii Sovietice”, s-a plâns Putin, potrivit Mediafax.

Se estimează că 27 de milioane de militari şi civili ruşi au fost ucişi în al doilea război mondial, iar triumful Armatei Roşii este o sursă de mândrie naţională în Rusia.

Putin s-a arătat deranjat de rezoluţia Parlamentului European, din 2019, în care se menţiona că Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 dintre Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin, două regimuri totalitare, unul nazist, unul comunist, şi împărţirea Europei în zone de influenţă, a deschis calea către cel de-al doilea război mondial.

„Cred că este inacceptabil să egalăm eliberătorii cu ocupanţii”, a scris el.

Putin a învinovăţit puterile occidentale şi Polonia, în special, pentru diverse tratate semnate cu Germania nazistă înainte de a începe conflictul în 1939.

„Nu ştim dacă există protocoale secrete sau anexe la acorduri ale mai multor ţări cu naziştii”, afirmă Putin.

Articolul a fost publicat vineri în ziarul de stat Rossiiskaya Gazeta. Putin a spus că intenţionează să scrie un articol despre moştenirea celui de-al doilea război mondial încă de anul trecut.

Sub Putin, victoria din Al doilea Război Mondial a dominat din ce în ce mai mult retorica publică, iar criticii l-au acuzat că încearcă să folosească istoria pentru a-și spori puterea personală.

Miercuri, pe 24 iunie, Rusia urmează să organizeze o paradă militară masivă pe Piaţa Roşie, după ce a fost amânată din cauza coronavirusului. La paradă vor participa și 75 de militari din Republica Moldova, alături de președintele țării Igor Dodon. Amintim că decizia șefului statului de a participa în plină pandemie la parada din 24 iunie, alături de 75 de militari din Garda de Onoare, a fost criticată dur. Iar pozele publicate în seara plecării ostașilor la Moscova au trezit un val de nemulțumiri. Șeful statului a fost acuzat de de inconsecvență. Fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța a făcut referire la declarațiile lui Igor Dodon din 12 iunie potrivit căreia „moldovenii nu ascultă sfaturile medicilor, urcă în microbuze ca în banca de șprote, 40 unul peste altul”. ”14 iunie: 75 de tineri, în același spațiu închis și tot ca „șprotele” într-un tub, în baza unui ordin al oleacă-medicului, contrar sfaturilor medicilor, contrar interdicțiilor dispuse”, a scris Negruța pe facebook. Mai mult, scandalul a fost escaladat și de faptul că la parada din 24 iunile de la Moscova, militarii moldoveni vor defila de rând cu militari din zonele separatiste Abhazia, Osetia de Sud, teritorii ocupate prin agresiunea militară a Federației Ruse, precum și alte țări din CSI (Comunitatea Statelor Independente).

De asemenea, Putin a reluat un apel către membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a organiza un summit pentru a aborda provocări, inclusiv securitatea globală şi pandemia.

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/vladimir-putin-lanseaza-acuzatii-la-adresa-occidentului-cu-privire-la-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-19310874