Reacția iritată a Rusiei după ce Parlamentul de la Chișinău a adoptat declarația prin care condamnă invazia în Ucraina
Moscova a reacționat după adoptarea de către parlamentul de la Chişinău a unei declaraţii care denunţă operaţiunea rusă din Ucraina, relatează AFP.
”Facem apel încă o dată la autorităţile moldovene să pună capăt retoricii confruntaţionale antiruse, complet nefundamentată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, citată într-un comunicat.
Ea a denunţat, de asemenea, înmulţirea ”informaţiilor false despre planuri inexistente ale Moscovei de a destabiliza situaţia” din Republica Moldova şi tentativele ”de a spori tensiunile în mod artificial” în jurul situaţiei din regiunea separatistă prorusă Transnistria.
”În ceea ce ne priveşte, confirmăm dorinţa de a întări o cooperare constructivă pragmatică cu Chişinăul şi de a continua eforturile pentru a regla problema Transnistriei”, a adăugat Zaharova.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o declaraţie care denunţă ofensiva rusă din Ucraina, declanșată pe 24 februarie 2022, şi care exprimă sprijinul pentru suveranitatea şi independenţa acestei ţări.