Un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse, a fost reținut de autorități în Chișinău.
Potrivit Poliției Naționale, reținerea a avut loc în cadrul unei cauze penale, după ce, în luna august 2026, ofițerii INI au intrat în posesia unor informații privind racolarea acestuia de către reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse, scrie realitatea.md. Străinul ar fi fost antrenat pentru desfășurarea unor activități diversioniste pe teritoriul Ucrainei și al Republicii Moldova.
„În atenția acestuia s-ar fi aflat obiective militare din țară, precum și cele ale SUA în Republica Moldova. Informațiile colectate urmau să fie transmise unei persoane care ar fi avut rolul de curator și despre care există date că ar fi reprezentant al serviciilor speciale ale Federației Ruse. În urma percheziției efectuate, oamenii legii au ridicat un telefon. Examinarea dispozitivului a relevat date care indică existența unor contacte cu un individ care s-ar fi prezentat drept angajat al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse”, transmite instituția.
Persoana a fost ulterior plasată în arest preventiv pentru 30 de zile și este cercetată pentru culegerea neautorizată de informații, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.

