Soția fostului cancelar Schroder a fost dată afară dintr-o companie de stat, după participarea la recepția de la ambasada Rusiei

117

Soția fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, So Yong Kim- Schröder, a fost demisă de la o companie de stat, după vizita la Ambasada Rusiei de la Berlin, de Ziua Victoriei, scrie Der Spiegel.

Seo Yeon Kim- Schröder, în vârstă de 55 de ani, lucra ca reprezentant sud coreean al agenției de comerț și investiții a statului Renania de Nord-Westfalia, NRW Global Business. Contractul trebuia să se deruleze până la sfârșitul anului 2023.

Purtătorul de cuvânt al companiei declarat pentru „Kölner Stadtanzeiger” că încetarea raportului de muncă a fost examinată din punct de vedere juridic.

„Doamna Schröder-Kim a fost eliberată cu efect imediat, iar raportul de muncă va fi acum încetat fără notificare de către NRW.Global Business”, a spus Mona Neubaur.

NRW.Global Business a „avertizat-0 în mod repetat pe Schröder-Kim să nu facă declarații publice pe probleme politice.”

Deja a existat o încercare de a pune capăt colaborării, mai precizează compania de sat. Contextul demiterii are legătură cu participarea la o recepție la ambasada Rusiei din Berlin, la care a participat și fostul cancelar Gerhard Schröder, precum și politicienii AfD Alexander Gauland și Tino Chrupalla.

Conform informațiilor din presa germană, soții Schröder au sărbătorit la ambasada rusă inclusiv alături de Egon Krenz, ultimul lider al Germaniei de Est comuniste. Acum în vârstă de 86 de ani, Krenz a fost succesorul de scurtă durată al dictatorului Honecker la conducerea RDG. Gerhard Schröder a fost mult timp criticat pentru legăturile sale strânse cu Vladimir Putin și pentru implicarea sa în companiile energetice ruse.

Pentru mai multe informații abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Citește și