Autor: disinfo1

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, fostul președinte Dmitri Medvedev, a publicat miercuri pe contul său de Telegram o hartă care arată Ucraina dezmembrată. Potrivit lui Medvedev, această hartă a fost creată de „analiștii occidentali”. Conform hărții, teritoriul Ucrainei s-ar limita doar la regiunea Kiev, restul fiind sub administrarea Rusiei, a Poloniei, României și Ungariei. „În acest fel, Dmitri Medvedev a recunoscut încă o dată că scopul Rusiei este distrugerea Ucrainei”, scrie presa ucraineană. Narativul dezmembrării Ucrainei și împărțirii teritoriului cu vecinii occidentali este un mesaj folosit des de propaganda rusă. Nu este pentru prima dată când oficiali ruși susțin…

Read More

Editorial semnat de Ionuț Iamandi Războiul din Ucraina a readus în atenție o problemă care era cunoscută demult – dependența europeană de gazele rusești. Mai întâi s-a evocat posibilitatea impunerii unor sancțiuni europene, apoi Moscova a redus livrările, ceea ce a produs panică în anumite capitale occidentale. Ce pot face europenii pentru a scăpa de șantajul Rusiei și cât de tare ar trebui să se teamă de iarna care vine? Rusia amenință cu tăierea gazelor Este 06.00 dimineața și acul a mișcat. După o oră, s-a stabilizat undeva aproape de 30.000 de MWh/h. Este aproape exact cât fusese în urmă…

Read More

Închisorile rusești vor să înlocuiască brandurile occidentale – cum este IKEA – cu produse făcute de deținuți, în contextul în care guvernul de la Moscova încearcă să dezvolte un program de suplinire a crizei importurilor. Mai multe companii rusești de stat au semnat contracte de 600 de milioane de ruble (10 milioane de solari) cu coloniile penitenciare din regiunea Uralilor, scrie The Moscow Times, preluând publicația locală Oblastnaya Gazeta. Contractele semnate acoperă patru cincimi din producția totală a cel puțin uneia dintre coloniile penitenciare. La un târg de profil care a avut loc recent în orașul Ekaterinbug au participat reprezentanți de…

Read More

Diferenţa de moral al trupelor ruseşti şi a celor ucrainene este absolut zdrobitoare în favoarea ucrainenilor, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. El adaugă că armata Ucrainei este mult mai pregătită pentru războiul modern, în timp ce armata Rusiei a rămas „de tip post-sovietic”. Armata ucraineană este „mult mai agilă, mult mai suplă, mult mai adaptată războiului modern”, a mai spus Geoană, în timpul unei vizite la sediul Batalionului 51 Operaţii Speciale „Vulturii” din Târgu Mureş, potrivit Agerpres. „Armata Federaţiei Ruse este în continuare o armată de tip post-sovietic, cu tot ce înseamnă echipamente, comandă şi control,…

Read More

Moscova continuă să urmărească evenimentele care au loc la Chișinău și să le analizeze. Cel puțin așa lasă de înțeles secretarul de presă a lui Putin, care acuză autoritățile Moldovei de „măsuri drastice” contra opoziției. Mai mult, Dmitrii Peskov afirmă că acestea reprezintă „lipsă de democrație”, transmite TASS. Conform lui, Kremlinului este pus în dificultate să accepte asemenea. „Urmărim cum actuala conducere a Moldovei încearcă să introducă o agendă anti-rusă, să transmită idei despre o amenințare efemeră. Face tot ce este posibil pentru a se distanța politic de ideea oricărei de interacțiune cu Federația Rusă”, a spus Peskov. El a…

Read More

După întâlnirea lui Vladimir Putin cu ayatollahul Ali Khamenei și președintele Iranului, Ebrahim Raisi, diplomațiile celor două țări au început să aprofundeze, după cum a cerut liderul rus, colaborarea dintre Moscova și Teheran. Unul dintre cele mai ambițioase planuri este crearea propriului sistem internațional de plăți, menit să înlocuiască Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale, SWIFT.  Declarațiile privind pașii făcuți pentru găsirea unei alternative la sistemul internațional au fost făcute de adjunctul ministrului de externe din Teheran, într-un interviu pentru Ria Novosti. Acesta a vorbit despre „aprofundarea” relațiilor bilaterale dintre Moscova și Teheran, în încercarea de a crea un nou pol de…

Read More

Compania rusă Gazprom a redus miercuri, „din motive tehnice”, furnizarea de gaze către Germania la doar 20% din capacitatea gazoductului Nord Stream. Reducerea fluxului de gaze a început la ora 9:00, ora Moscovei (6:00 GMT) şi, conform companiei de gaze, volumul zilnic ce va fi furnizat prin Nord Stream va fi de 33 milioane metri cubi. Gazprom a anunţat luni că îşi va reduce drastic, de miercuri, la 33 milioane de metri cubi zilnic, livrările de gaze ruseşti către Europa prin gazoductul Nord Stream, argumentând aceasta prin necesitatea unor lucrări de mentenanţă la o turbină, ceea ce înseamnă că va…

Read More

Un fost diplomat de la Moscova, care a devenit unul dintre dezertorii ruși de rang înalt după ce a demisionat din funcţia sa de la Geneva, de „rușine” că Rusia a invadat Ucraina, a declarat că Vladimir Putin s-ar simți „umilit” dacă ar trebui să se întâlnească față în față cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, motiv pentru care, cel mai probabil, nu o va face, relatează Euronews. Boris Bondarev a fost diplomat de rang înalt la misiunea Rusiei din Geneva, în Elveţia, dar în luna mai a trimis un e-mail colegilor săi spunându-le că demisionează din funcţie pentru că niciodată nu s-a simţit atât de…

Read More

Ministerul de Externe de la Moscova anunță că rușilor ar putea să nu li se mai elibereze vize Schengen. Șeful departamentului consular al diplomației ruse, Ivan Volinkin, afirmă că acest scenariu nu este exclus de către Kremlin. Declarațiile oficialului au fost făcute în cadrul unui interviu acordat presei de stat. Conform lui, au fost înregistrate semnale care ar demonstra că asemenea intenții există. „Ministerul înregistrează cu atenție apelurile de a opri eliberarea vizelor Schengen pentru cetățenii ruși. Cele mai multe dintre aceste declarații sunt făcute de politicieni odioși sau persoane publice – rusofobi. În cazul unei degradări radicale a legăturilor…

Read More

Moscova a îndemnat Chișinăul să nu caute amenințări acolo unde acestea nu există, ci să „se concentreze pe rezolvarea problemelor practice de dezvoltare a cooperării” între țări. Despre aceasta a anunțat reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, în legătură cu recentele declarații ale președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, scrie rupor.md. „Am fost atenți la declarațiile președintelui Maia Sandu precum că activitatea serviciului consular de teren de la Tiraspol reprezintă o „amenințare la adresa integrității teritoriale” a Republicii Moldova. Nu putem fi de acord cu această notă. Vorbim exclusiv despre furnizarea de servicii consulare, acceptate reciproc, cetățenilor…

Read More