Autor: disinfo1

SUA au declarat joi că au dovezi că Moscova intenţionează să filmeze un fals atac ucrainean asupra Rusiei pe care îl va folosi ca pretext pentru a invada Ucraina, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează AFP, citează agerpres.ro. ”Credem că Rusia ar putea produce o înregistrare video de propagandă foarte violentă, care ar arăta cadavre şi persoane care joacă rolul de persoane îndoliate, precum şi imagini cu locuri distruse cu echipamente militare ucrainene sau occidentale”, a precizat John Kirby, în cadrul unei conferinţe de presă.

Read More

Kremlinul a anunţat miercuri că va da detalii când şi dacă şeful statului rus Vladimir Putin va discuta cu premierul britanic Boris Johnson şi că preşedintele Rusiei este dispus să discute cu oricine, inclusiv cu cei ”de-a dreptul derutaţi”, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro. Convorbirea între cei doi lideri fusese programată pentru luni, dar Johnson a fost nevoit să o amâne din cauza problemelor politice interne. Premierul Regatului Unit a făcut marţi o vizită în Ucraina, unde a acuzat Moscova că ţine o armă la tâmpla Kievului, încercând să intimideze Occidentul pentru a redesena harta de securitate a Europei de după Războiul Rece.…

Read More

Kremlinul a anunţat miercuri că Rusia intenţionează să pună în practică măsuri de protecţie împotriva unor eventuale sancţiuni impuse de SUA şi să reducă la minimum consecinţele acestora, cerând în acelaşi timp Casei Albe să oprească ”provocarea de tensiuni” în Europa, informează Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că atitudinea Washingtonului este imprevizibilă şi că Moscova pregăteşte atenuarea efectelor unor posibile sancţiuni americane. El a precizat că nu există niciun plan imediat pentru o a doua rundă de discuţii între Rusia şi SUA cu privire la garanţiile solicitate de Moscova. Washingtonul şi NATO au refuzat să…

Read More

Patru foști deputați comuniști din cei 13 cercetați pentru îmbogățire ilicită au fost reținuți pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate de către procurorii anticorupție la domiciliile lor. Informația a fost confirmată de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicare din cadrul Procuraturii Generale. Potrivit surselor ZdG, foștii-deputați Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc și Anatolie Zagorodnîi au fost reținuți pentru 72 de ore. ZdG a scris despre luxul în care trăiește ex-deputata Violeta Ivanov. ZdG a scris în aprilie 2016 că Violeta Ivanov, care a intrat în Parlament pe listele PCRM, dar care a aderat ulterior la PDM, fiind aleasă și…

Read More

Ministrul de externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, apreciază că nu există în acest moment indicii că Rusia ar fi gata să acţioneze în Ucraina, transmite Reuters, preluând o declaraţie făcută miercuri televiziunii France 2, scrie agerpres.ro. Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că creează intenţionat un scenariu care să atragă Rusia într-un război şi nu ţine cont de preocupările de securitate ale Moscovei legate de Ucraina. Rusia a concentrat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană, însă susţine că nu are intenţia de a invada Ucraina. Acum opt ani, însă, ruşii au ocupat Crimeea, iar ulterior…

Read More

Poliţia israeliană a recunoscut marţi că a folosit tehnologii computerizate de spionaj fără mandat după dezvăluirile despre utilizarea software-ului Pegasus al grupului israelian de securitate cibernetică NSO, relatează AFP. Justiţia solicitase la 20 ianuarie deschiderea unei anchete privind utilizarea programului spion Pegasus de către poliţie în urma afirmaţiilor în acest sens ale cotidianului de afaceri israelian Calcalist. Iniţial, poliţia a indicat că „nu a găsit nici cel mai mic element care să coroboreze această informaţie” din presă. Însă, marţi, poliţia, fără a numi software-ul Pegasus sau firma NSO, a informat că o anchetă aprofundată a făcut posibil să se arate…

Read More

Rusia a amenințat că închide cel puțin zece redacții de știri online dacă nu șterg de pe site materialele în care au preluat investigațiile privind corupția la nivel înalt publicate de organizațiile lui Alexei Navalnîi, oficial interzise ca fiind „extremiste”, scrie The Moscow Times. Postul de televiziune independent Dojdi spune că a primit ordin să scoată șase articole; postul de radio Ecoul Moscovei – 34 de articole; site-ul Meduza – 17 articole, site-ul Znak.com – 13 articole; site-ul Svobodnyie Novosti – 9 articole, potrivit The Moscow Times. Alte câteva site-uri regionale de știri au primit, de asemenea, ordin să șteargă investigațiile…

Read More

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken „l-a îndemnat” marţi pe omologul său rus Serghei Lavrov la o „dezescaladare imediată şi la retragerea” trupelor ruse de la frontiera ucraineană, reiterându-şi totodată „disponibilitatea” de a continua dialogul „de fond” cu Moscova pe căi diplomatice, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, transmis după convorbirea telefonică dintre cei doi miniştri de externe. „Secretarul de stat a subliniat voinţa SUA, în mod bilateral şi împreună cu aliaţii noştri şi partenerii, de a continua un schimb substanţial cu Rusia pe probleme de securitate reciprocă”, a declarat diplomaţia americană, potrivit EFE și AFP, citate de Agerpres. „El a…

Read More

Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat „clar” marţi că SUA şi NATO au ales să ignore preocupările Rusiei pentru securitatea sa, referindu-se la respingerea cererilor ruseşti în cadrul tensiunilor cu privire la Ucraina, relatează AFP. „Analizăm răspunsurile scrise primite de la SUA şi NATO, dar este deja clar că preocupările de principiu ale Rusiei au fost ignorate”, a spus preşedintele rus după o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orban. El a prezentat lista cu principalele revendicări ale Rusiei: sfârşitul politicii de extindere a NATO, angajamentul de a nu desfăşura arme ofensive în apropierea frontierelor ruse şi retragerea poziţiilor militare ale…

Read More

Premierul britanic Boris Johnson a declarat, marţi, la Kiev, că există un pericol ”clar” şi ”iminent” al unei intervenţii militare ruse în Ucraina, avertizând că Administraţia de la Moscova ameninţă şi alte state, inclusiv Republica Moldova şi Georgia, relatează AFP. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, la rândul său, că un conflict militar cu Rusia nu ar implica doar Ucraina, ci ar duce la un război pe scară largă în Europa. ”Este un pericol clar şi prezent, vedem un număr mare de soldaţi desfăşuraţi, vedem pregătiri pentru tot felul de operaţiuni în concordanţă cu o ameninţare militară iminentă”, a declarat…

Read More