Autor: disinfo1

Estonia a avertizat miercuri guvernul de la Bamako că o cooperare cu grupul paramilitar privat rus Wagner va duce la retragerea celor peste o sută de soldaţi estoni care participă la operaţiunea antijihadistă Barkhane condusă de Franţa, notează AFP. „Sunt convins că, dacă se ajunge la un acord de cooperare cu grupul Wagner şi armata privată Wagner începe să opereze în Mali, contingentul eston va pleca”, a declarat ministrul apărării de la Tallinn, Kalle Laanet, la postul naţional Vikerraadio. Autorităţile de tranziţie din Mali şi preşedintele lor, colonelul Assimi Goita, sunt supuşi unor presiuni, în special din partea Franţei şi…

Read More

Încercările Moscovei de a impune lumină verde pentru darea în exploatare a Nord Stream 2 sunt deocamdată zadarnice. Fiindcă oamenii încă nu au remarcat explozia preţurilor pe piaţa gazului, consideră Andrey Gurkov. Ceea ce se întâmplă în prezent pe piaţa europeană a gazului poate fi cel mai bine descris astfel: „Închipuie-ţi că preţul explodează dar nimeni nu se uită la asta.” Trebuie să fie frustrant şi pentru şefii Gazprom, fiindcă la Moscova s-a pus la cale şantajarea isteaţă a europenilor, dar aceşti clienţi lipsiţi de griji nici măcar nu şi-au dat seama. Aceasta deoarece concernul rusesc de stat urmăreşte de…

Read More

Potrivit generalului VanHerk, China reprezintă o amenințare pe termen lung. Șeful Comandamentului Nordic al SUA, generalul Glen Vanherk, a declarat că Rusia rămâne cea mai urgentă și imediată amenințare pentru Statele Unite. ”Astăzi Rusia este cea mai mare amenințare militară pentru țara noastră. Nu China, Rusia”, a declarat VanHerk pentru revista Air Force. Generalul a explicat că, deși China este „o amenințare pentru existența Americii pe termen lung”, Rusia este în prezent un adversar mai puternic în ceea ce privește o intervenție militară. „Din punct de vedere cinetic, având în vedere submarinele, bombardierele, rachetele de croazieră, astfel de arme, Rusia…

Read More

Un avion militar de transport cu șase persoane la bord a dispărut de pe radare în regiunea Habarovsk din Extremul Orient al Rusiei, a anunțat Ministerul Situațiilor de Urgență, citat de The Moscow Times. Avionul AN-26 efectua un „zbor tehnic” când sistemele de comunicații au încetat să mai trimită semnale, la 38 de kilometri de aeroportul orașului Habarovsk, a precizat ministerul. Un elicopter al Agenției Federale de Transport Aerian (Rosaviatsia) și o echipă de salvare au fost trimise pentru a găsi avionul dispărut. „Căutarea este complicată de cerul întunecat și de condițiile meteorologice nefavorabile”, a spus Ministerul Situațiilor de Urgență într-un…

Read More

Poliţia ucraineană a anunţat miercuri că privilegiază piste politice, în special o tentativă de ”destabilizare” a ţării, după un atac eşuat asupra consilierului prezidenţial Serghii Şefir, relatează AFP. „Trei ipoteze principale” sunt studiate, a declarat şeful poliţiei Igor Klimenko, enumerând pista unui atac legat de „atribuţiile oficiale” ale lui Şefir, cea a unei tentative menite „să facă presiune asupra liderilor” ucraineni şi cea a unei „tentative de destabilizare a Ucrainei”. În acest ultim caz, o „participare a serviciilor speciale străine la atac este o posibilitate”, a adăugat Klimenko, referindu-se fără îndoială la Rusia, adversar geopolitic al Ucrainei. Serghii Şefir, scăpat nevătămat…

Read More

Camera civică a Moscovei (Obşcestvennaia palata) – organism însărcinat cu monitorizarea alegerilor în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) – a agreat o renumărare a voturilor exprimate electronic în capitala rusă după numeroase acuzaţii de fraudă, relatează EFE şi Interfax. ”Am dispus grupului tehnic (al Camerei) să renumere voturile”, a declarat Aleksei Venediktov, şeful comisiei de observatori a entităţii menţionate într-o şedinţă a Camerei civie. În plus, Venediktov – redactor-şef al postului de radio Eho Moskvî, care deşi aparţine holdingului Gazprom Media, apropiat Kremlinului, are o politică redacţională independentă şi se poziţionează ca un critic al puterii -…

Read More

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis miercuri ”un răspuns puternic” după tentativa de asasinat care l-a vizat pe unul dintre consilierii săi, un atac pe care el îl consideră îndreptat asupra eforturilor sale de reformare a Ucrainei, relatează AFP, Unian, Reuters şi Interfax-Ukraina. „Cine se află în spate, sincer, nu ştiu. Care sunt aceste forţe? S-ar putea să fie interne, s-ar putea externe. Eu nu le consider însă nişte forţe, pentru că a-mi trimite ‘un salut’ prin împuşcături din pădure asupra maşinii prietenului meu este semn de slăbiciune, iar răspunsul meu va fi puternic”, a declarat Zelenski într-o înregistrare postată…

Read More

Un fizician rus, arestat în ţara lui sub acuzaţia de trădare, a denunţat ceea ce a a numit urmărirea unor eminenţi oameni de ştiinţă pentru presupus spionaj în favoarea puterilor străine. Aceste scandaluri afectează cooperarea internaţională, decapitează institutele de cercetări şi provoacă un exod al tinerilor cercetători şi specialişti, care fug ca să nu ajungă în închisoare – acuză, într-o scrisoare deschisă, citată de agenţiile internaţionale de presă, Valeri Golubkin, 69 de ani, arestat în aprilie. El era profesor de aerohidrodinamică de mare viteză la Institutul de fizică şi tehnologie din Moscova (MFTI), unul dintre cele mai bine cotate din…

Read More

Analistul electoral independent Sergei Șpilkin, care folosește metode matematice pentru a studia rezultatele oficiale ale votului în Rusia, crede că la ultimele alegeri pentru Duma de Stat, dacă scrutinul nu ar fi fost falsificat, Rusia Unită ar fi acumulat puțin peste 30 la sută din voturi pe lista federală . Concluziile lui Șpilkin se bazează pe o analiză a prezenței la vot în unele secții, comparate cu voturile exprimate în aceleași secții de votare pentru diferite partide. De regulă, cu cât prezența este mai mare, cu atât este mai mare procentul pentru Rusia Unită. Potrivit expertului, acestea sunt dovezi clare…

Read More

Scumpirea gazului nu este o consecință a unei politici deliberate a Federației Ruse, potrivit Comitetului de Est al Economiei Germane. Potrivit lobbyiștilor germani, Gazprom își îndeplinește obligațiunile contractuale. Prețurile majorate pentru gaz nu sunt rezultatul unei penurii create în mod deliberat de Rusia, potrivit Comitetului de Est al economiei germane (Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft). Printre motive, alături de redresarea economiei globale, se numără lucrările necesare de întreținere și reparații la conductele europene, precum și cererea mare de gaz natural lichefiat (GNL) în Asia, a declarat marți, 21 septembrie, șeful organizația de lobby Oliver Hermes. Comentând acuzațiile în adresa Rusiei că…

Read More