Autor: disinfo1

Statele Unite au anunţat luni că pregătesc noi sancţiuni împotriva Belarusului,”în coordonare cu Uniunea Europeană”, pentru a denunţa exploatarea inumană a fluxurilor migratorii, informează AFP. „Vom continua să cerem socoteală” regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko „pentru atacurile sale persistente asupra democraţiei, drepturilor omului şi standardelor internaţionale”, a avertizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. Belarusul este acuzat că a orchestrat afluxul de migranţi masaţi în prezent la graniţa cu Polonia pentru a se răzbuna pentru sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după reprimarea opoziţiei în urma unor alegeri disputate. Între 2.000 şi 3.000 de persoane, provenind în mare parte…

Read More

Departamentul de Apărare al SUA a informat luni că observă, în continuare, o activitate militară neobişnuită şi o concentrare a forţelor militare ale Rusiei în apropierea graniţei cu Ucraina, transmite Reuters. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că această masare de forţe la graniţa cu Ucraina este îngrijorătoare şi că secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni joi cu omologul său ucrainean. John Kirby a refuzat să speculeze cu privire la scopul mişcărilor militare ruseşti şi nu a oferit informaţii suplimentare. Sursa: https://www.agerpres.ro

Read More

Operațiunea specială a dictatorului belarus a produs o catastrofă umanitară în centrul Europei, scrie Grani.ru. Mii de migranți din Orientul Mijlociu au rămas prinși între forțele lui Lukașenko și polițiștii de frontieră din Lituania și Polonia. Criza migrațională a scos în evidență problemele UE și ale dreptului internațional al refugiaților, consideră activistul Maxim Butkevici, apărător al drepturilor omului, coordonatorul proiectului „Fără frontiere” (Ucraina). Noua criză din centrul Europei este regizată cu un cinism uimitor. Acesta, se pare, nu este primul caz când tragedia refugiaților este folosită în scopuri geopolitice? Escaladarea de la frontiera polonezo-belarusă se cocea de câteva luni. Punctul de…

Read More

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron, drept o ”provocare” exerciţiile militare efectuate de SUA şi NATO în Marea Neagră, potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin, relatează AFP. În convorbirea cu preşedintele Macron, Putin ”a atras atenţia asupra caracterului provocator al exerciţiilor de mare amploare desfăşurate de Statele Unite şi de unii dintre aliaţii lor în Marea Neagră şi care sporesc tensiunile dintre Rusia şi NATO”, a indicat Kremlinul. Preşedintele rus pare să se refere la participarea mai multor nave militare americane la exerciţii în Marea Neagră, despre care…

Read More

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi cancelarul german Angela Merkel au avut luni o convorbire telefonică privind criza migraţiei la graniţa poloneză, în timp ce Bruxelles-ul acuză Minsk-ul că a orchestrat această criză, a informat agenţia de presă de stat din Belarus, relatează AFP. Această convorbire telefonică, prima dintre Lukaşenko şi un lider european de la reprimarea unei mişcări de protest după realegerea sa contestată în august 2020, a durat aproximativ 50 de minute, a informat agenţia Belta, fără a difuza informaţii suplimentare. Această convorbire telefonică survine în timp ce miniştrii de externe din Uniunea Europeană au convenit luni asupra aplicării…

Read More

Statele Unite au propus UE să elaboreze măsuri în cazul unei acțiuni militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Kremlinul a declarat că Rusia nu are planuri de „invazie”. Moscova trebuie doar „să fie în alertă” în timpul exercițiilor SUA și NATO în Marea Neagră. Statele Unite și aliații săi europeni discută posibile acțiuni comune în cazul în care Rusia ar lua măsuri militare împotriva Ucrainei. Bloomberg a anunțat despre aceasta, cu referire la surse. Printre posibilele măsurile sunt luate în considerare, în special, impunerea unor sancțiuni împotriva Moscovei și asistența pentru Kiev în domeniul securității. Potrivit agenției, înalți oficiali americani au…

Read More

Doi deținuți politici dintr-o închisoare din regiunea transnistreană, liderul Partidului Comunist din regiune, Oleg Horjan, și activistul Serghei Mirovici, încarcerat pentru că l-a „insultat în mod public” pe liderul local Vadim Krasnoselski, au declarat greva foamei pentru o perioadă nedeterminată. Cei doi au mai multe solicitări pentru autoritățile locale. Ei cer să fie permis accesul în închisoare a reprezentanţilor ambasadelor Rusiei, SUA, UE şi ai misiunii OSCE în Moldova, a unui reprezentant al Guvernului Republicii Moldova şi a jurnaliştilor, relatează NM, citând surse din Partidul Comunist din Transnistria. Liderul Partidului Comunist din regiunea transnistreană, fost deputat în Sovietul Suprem de…

Read More

Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că Rusia a efectuat la sfârșitul săptămânii trecute un test cu o armă antisatelit și este posibil să se fi generat astfel un câmp potențial periculos de gunoi spațial, relatează CNN, care citează doi oficiali americani sub acoperirea anonimatului. Luni, echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale a fost nevoit să își îmbrace rapid costumele spațiale și să intre în navetele spațiale, întrucât exista pericolul ca stația orbitală să fie lovită de niște resturi care treceau pe lângă ea, a anunțat, potrivit CNN, chiar agenția spațială rusă ROSCOSMOS. Nu este clar dacă acel deșeu a…

Read More

Polonia va începe în decembrie construirea unui gard permanent de-a lungul graniţei cu Belarus, unde se află numeroşi migranţi, lucrările urmând a fi finalizate în primul semestru al anului 2022, a anunţat luni ministrul de interne polonez Mariusz Kaminski, potrivit unui comunicat, relatează dpa şi AFP. ”Proiectul pe care trebuie să-l ducem la îndeplinire este o investiţie absolut strategică şi prioritară pentru securitatea naţiunii şi a cetăţenilor săi”, a declarat ministrul polonez. Într-un mesaj postat pe Twitter, Kaminski a precizat că lucrările de ridicare a gardului permanent se vor concentra la început pe patru secţiuni. Polonia a instalat deja un gard…

Read More

Autoritățile britanice ar putea trimite în Ucraina 600 de militari din forțele speciale SAS, potrivit ziarului The Mirror, care citează surse. Potrivit uneia dintre sursele citate, între 400 și 600 de militaru au fost instruiți pentru a fi dislocați în Ucraina. Acest lucru s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat. Motivul ar fi convingerea serviciilor secrete britanice MI6 și personal a premierului britanic Boris Johnson că trupele ruse vor invada Ucraina. Informația că Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de posibilitatea invadării Ucrainei de către Rusia a fost publicată de Bloomberg pe 12 noiembrie, tot cu referite la surse. Oficialii americani…

Read More