Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
Autor: disinfo1
Kremlinul a încercat miercuri să reducă aşteptările faţă de întâlnirea pe care o vor avea preşedintele american Joe Biden şi omologul rus Vladimir Putin pe 16 iunie la Geneva, transmite dpa. Anunţând marţi summitul, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că ”liderii vor discuta despre întreaga gamă de chestiuni presante, în contextul în care încercăm să restabilim predictibilitatea şi stabilitatea în relaţia SUA-Rusia”. ”Nu vom discuta despre o nouă resetare a relaţiilor’ cu Statele Unite”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia Interfax, afirmând că Rusia nu are cele mai bune…
Președintele Rusiei Vladimir Putin și omologul său din Belarus Aleksandr Lukaşenko se vor întâlni vineri, în orașul Soci, din Rusia. Într-o declarație de presă a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Rusia susține că „nu vede motive” pentru a nu crede explicațiile invocate de Belarus privind deturnarea unui avion civil. Liderul din Belarus a acuzat, miercuri, Occidentul că „folosește acest moment” ca diversiune pentru a purta „un război hibrid” împotriva lui. Lukașenko s-a justificat spunând că a acționat în concordanță cu normele și regulile internaționale dar că „oamenii răi” încearcă să se folosească de acest episod pentru a-l submina. Autoritățile bieloruse…
Liderul prorus al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, ameninţă cu expulzarea unor ambasadori occidentali în cazul în care blocul electoral format din PCRM și PSRM va câştiga alegerile legislative din 11 iulie, pe motiv că aceştia s-ar implica în treburile interne ale Republicii Moldova, scrie DosarMedia. ”Dacă am fi avut acum un guvern cu puteri depline, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Dar, după alegeri, atunci când noi vom câştiga şi vom învesti guvernul nostru, va fi necesar de expulzat cel puţin un ambasador din Moldova. Nu vreau ca acum să apară teze că Dodon propune expulzarea ambasadorului american sau european.…
În această realitate modelată, victima agresiunii este prezentată drept „juntă”, „călău”, „fascist”, scrie Yuri Christensen pe Kasparov.ru Istorie În concepţia celor de la Kremlin, un teritoriu reprezintă o resursă. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. Iar extinderea teritoriului nu este considerată o agresiune. Războaiele sunt motivate de misiunea istorică şi culturală, insensibilă la suferinţa celor „anexaţi”, necesară pentru „apărarea popoarelor frăţeşti”. Iniţial, Kremlinul îşi extinde zona de influenţă culturală în afara frontierelor sale oficiale. Pentru aceasta recurge la diverse concepţii culturale, cu centrul la Moscova. Apoi, Kremlinul încearcă extinderea, cu forţa, a controlului politic, pe spaţiul controlat cultural. Imperiul…
Președintele belarus, Alexander Lukașenko, a comentat ultimele evenimente provocate de aterizarea forțată a unui avion de pasageri Ryanair și de arestarea jurnalistului Roman Protasevich. „Ce ar fi trebuit să facem pe fundalul unei cascade de minerit de la adresele IP ale Poloniei? Am acționat complet legal. Ce s-ar fi întâmplat dacă dintr-o dată sistemele de siguranță ale centralei nucleare ar fi fost puse în alertă?”, a comentat Lukașenko în cadrul unui briefing. El a menționat că mesajul despre exploatarea avionului a venit din Elveția. Potrivit lui Lukașenko, echipajul s-a consultat cu proprietarii avionului și aeroportul din Vilnius, dar a decis…
Nava rusă Fortuna a început monteze conducte pentru gazoductul Nord Stream 2 în apele teritoriale germane – au anunţat surse concordante de la Berlin şi Moscova. Nava va rămâne în zonă până pe 30 iunie. Gazoductul, care leagă Rusia de Germania, via Marea Baltică, şi ocoleşte Ucraina, aflată pe ruta obişnuită a gazelor ruseşti spre Vestul Europei, e considerat un proiect mai curând geopollitic, care va agrava dependenţa energetică a continentului de capriciile ruşilor. Fortuna şi alte nave implicate în acest proiect au fost incluse de Statele Unite pe lista entităţilor sancţionate pentru participarea la Nord Stream. Ulterior, Washingtonul a…
Rusia a reacționat la decizia Uniunii Europene de a bloca legăturile cu spațiul aerian al Belarusului, după ce regimul Lukașenko a luat hotărârea de a deturna o cursă Ryanair pentru a aresta un disident. Kremlinul anunță că „regretă” că UE a luat această decizie, potrivit The Moscow Times. „Nu putem decât să ne exprimăm regretul. Este foarte costisitor pentru o companie aeriană să ocolească teritoriul unei țări mari, localizate chiar în centrul Europei. Aceste modificări vor duce la costuri mai mari pentru pasagerii care vor aștepta și mai mult să ajungă la destinație”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.…
Tatăl jurnalistului bielorus Roman Protasevici a declarat că este clar că fiul său a făcut sub constrângere înregistrarea publicată luni de autoritățile bieloruse și că acesta fusese bătut înainte de filmare. Dmitri Protasevici a spus că Roman era „foarte agitat” și „vorbea într-un mod neobișnuit pentru el”, potrivit The Guardian. „E clar că fusese agresat fizic, pentru că se văd urmele bătăii pe fața sa”, a mai arătat tatăl jurnalistului, adăugând că acesta părea să-și fi pierdut și un dinte. Dmitri Protasevici este convins că fiul său a fost obligat să citească declarația în care a spus că este tratat…
Curtea regională Mogilev din Republica Belarus a declarat șapte activiști de opoziție vinovați de revolte și i-a condamnat la diferiți termeni de închisoare. Acest lucru a fost anunțat astăzi, de Procuratura Generală din Belarus, transmite TASS. „Ținând cont de dovezile prezentate de procuratura de stat, Evgeny Afnagel, Andrei Voinich, Pavel Sevyarynets, Pavel Yukhnevich, Maksim Vinyarsky, Dmitry Kozlov și Irina Schastnaya au fost găsiți vinovați de verdictul Curții regionale Mogilev de pregătire pentru participarea la revolte în masă însoțit de violență împotriva persoanei, incendiere, distrugerea proprietății și rezistență armată la reprezentanții autorităților în conformitate cu partea 1 a articolului 13 și partea…
Șeful Statului Major al Forțelor Armate Franceze, Francois Lecointre, a numit Rusia un „rival foarte agresiv” în spațiul subacvatic și cosmic. Oficialul francez precizează că Rusia, China și Iranul contestă stabilitatea mondială și dreptul internațional. El a acuzat Moscova, de asemenea, că intenționează să slăbească modelul democratic al Occidentului prin acțiuni nu numai în sfera digitală, ci și în influența internațională. Lecointre a subliniat că autoritățile ruse „nu au nicio ezitare în a interveni în procesele electorale și a dezinforma operațiunile militare din mass-media și rețelele sociale”. Șeful Statului Major General a menționat de asemenea că comunitatea internațională se îndreaptă către…